Live

Țara care a transformat în sărbătoare națională ziua în care a plecat ultimul soldat american

Data actualizării: Data publicării:
Armata americană a publicat o fotografie cu ultimul militar urcând la bordul ultimului avion de transport. FOTO: Twitter

Cabinetul taliban a stabilit sâmbătă ca data de 31 august, ziua în care ultimul soldat american a părăsit Afganistanul în 2021, să fie sărbătoare naţională.

Biroul administrativ al prim-ministrului talibanilor a declarat într-un comunicat că s-a decis de către Cabinet ca ziua de 31 august să fie considerată o sărbătoare în calendarul oficial, potrivit dpa, preluată de Agerpres.

Chris Donahue, general-maior al armatei americane, a fost ultimul soldat american care a părăsit Aeroportul Kabul la miezul nopţii pe 30 august 2021.

Pe baza Acordului de Pace de la Doha, SUA şi aliaţii lor au plecat din Afganistan după 20 de ani de prezenţă militară acolo. Cu două săptămâni înainte de retragerea completă a forţelor străine, guvernul afgan susţinut internaţional s-a prăbuşit şi talibanii au intrat victorioşi în oraş şi au reluat puterea.

De atunci, talibanii şi-au reimpus legile stricte şi au privat fetele şi femeile afgane de acces la şcoli dincolo de clasa a şasea. Ca rezultat, nicio ţară din lume nu le-a recunoscut guvernul de facto încă.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Țara în care spațiile ocupate de femei trebuie să aibă ferestrele astupate. „A le vedea lucrând poate genera acte obscene”

Pakistanul a bombardat masiv o provincie afgană aflată la granița sa. Care este motivul

Peste 40 de oameni au murit şi 76 au fost răniţi în două accidente rutiere cu autobuze, în centrul Afganistanului

Duma de stat de la Moscova a votat scoaterea talibanilor de pe lista organizațiilor interzise. Putin vrea să coopereze cu Afganistanul

Partenerii noștri