Supraviețuitor al atacului din Noua Zeelandă: Trăgea în cei aflaţi pe podea, îi lua la rând. Am fost norocos
Noua Zeelandă nu-şi revine după cel mai sângeros atentat din istoria ţării. Viaţa s-a schimbat radical pentru locuitorii din Christchurch, oraşul în care 49 de oameni au fost ucişi în două moschei. Sunt clipe teribile în special pentru supravieţuitori, care au coşmaruri şi se tem să mai iasă din casă. Între timp, au apărut noi informaţii despre autorul masacrului, inculpat oficial pentru crimă. El a trecut în 2018 prin România, în drum spre Ungaria.
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°
Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București
-Nu ştiu dacă ne vom putea reveni. E o tăcere permanentă, toată forfota din Christchurch a dispărut.
Un oraş plin de viaţă s-a transformat într-un loc îngenuncheat de durere. După masacrul de la cele două moschei din Christchurch, locuitorii nu mai găsesc puterea să zâmbească.
Localnic: Soţia mea nu a putut dormi, ne gândeam că gloanţele vor trece prin geam. E îngrozitor, e un moment răscolitor, e foarte greu să descriem prin ce trecem...
Supraviețuitor: Trăgea în cei aflaţi pe podea, îi lua la rând. Am fost norocos, fiindcă eram sub cei care muriseră deja.
Impresionaţi de drama locuitorilor din Christchurch, milioane de oameni din întreaga lume le-au transmis mesaje de încurajare. Iar în oraş, spaţiile din faţa moscheilor s-au umplut de mii de buchete de flori.
Sam Neill, actor: Nici măcar nu pot descrie furia neputincioasă şi durerea pe care le simt în această zi. Pare ceva de neconceput pentru ţara noastră mică.
-Nici măcar nu mai pot merge la moschee, mi-e teamă că se va întâmpla din nou...
Agresorul, calm şi liniştit în faţa judecătorului
Între timp, teroristul a apărut în faţa tribunalului. Nu a scos niciun cuvânt, nu a cerut eliberarea pe cauţiune, nu a vrut să rămână anonim şi nici nu a pledat vinovat sau nevinovat.
Judecător: Domnule Tarrant, sunteţi arestat preventiv. Următoarea înfăţişare va fi la Tribunalul din Christchurch, pe data de 5 aprilie 2019.
România, Bulgaria şi Ungaria, vizitate de atacator
Noi detalii despre atacator au fost furnizate de agenţia France Presse. În noiembrie anul trecut, el a trecut prin capitala Bulgariei, pentru ca apoi să vină la Bucureşti. A închiriat o maşină şi a plecat spre Budapesta. Autorităţile de la Sofia au deschis o anchetă. Nu era prima oară când fusese în Europa - în 2016, a mai avut un scurt sejur în Balcani.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News