Live

„Super-alimentul” din Etiopia care ar putea hrăni peste 100 de milioane de oameni, în ciuda schimbărilor climatice

Data actualizării: Data publicării:
Pâine din enset. Sursa foto: Getty Images

Planta enset, denumită și „banana falsă”, emblematică în Etiopia, ar putea deveni un super-aliment și un salvator de vieți pe măsură ce lumea se confruntă cu schimbările climatice, informează BBC.

Potrivit unui studiu publicat în Environmental Research Letters, recoltele de enset ar putea hrăni peste 100 de milioane de oameni odată cu creșterea temperaturilor.

Planta este aproape necunoscută în afara Etiopiei, unde este folosită pentru a face terci sau pâine.

Cercetările arată că recoltele de enset pot fi crescute în mult mai multe regiuni din Africa.

„Este o plantă care poate juca un rol important în asigurarea alimentației și dezvoltarea sustenabilă”, spune dr. Wendawek Abebe de la Universitatea Hawassa din Awasa, Etiopia.

Ensetele sau „bananele false” fac parte din familia bananelor, însă sunt consumate într-o singură zonă din Etiopia. Fructul, asemănător cu cel al bananei, nu este comestibil, însă tulpina și rădăcina plantei pot fi fermentate și folosite pentru pâine sau terci.

Planta enset este emblematică pentru Etiopia, unde 20 de milioane de oameni se bazează pe ea pentru hrană, însă ea nu a fost cultivată până acum în altă parte, deși anumite rude sălbatice - considerate necomestibile - cresc pe continent până în Africa de Sud, sugerând că planta poate tolera diferite condiții.

Folosind diverse modele de lucru și sondaje agricole, oamenii de științe au prezis potențialul plantei în următorii 40 de ani. Ei au descoperit că recoltele de enset ar putea hrăni peste 100 de milioane de oameni și ar crește siguranța alimentară în Etiopia și alte țări africane precum Kenya, Uganda și Rwanda.

Cercetătorul dr. James Borrell de la Royal Botanic Gardens susține că plantarea recoltelor de enset ca metodă de siguranță pentru vremuri mai grele ar putea spori siguranța alimentară.

„Are anumite trăsături care o fac să fie o cultură unică”, spune el. „O plantezi oricând, o recoltezi oricând și este perenă.”

Etiopia este un centru major de domesticire a culturilor în Africa, locul de unde provine cafeaua și multe alte culturi.

Schimbările climatice ar urma să afecteze grav productivitatea și distribuția recoltelor în Africa și alte continente. Există tot mai mult interes în localizarea de noi plante pentru a hrăni oamenii, având în vedere că oamenirea se bazează pe câteva culturi emblematice. Aproape jumătate din toate caloriile mâncate de om provin din trei specii: orez, grâu și porumb.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Gigi Becali a reacționat imediat: ce informații a primit despre Călin Georgescu, în urmă cu o lună: "Un prieten mi-a spus!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri