Secretarul general NATO: "China şi Rusia încearcă să rescrie regulile în beneficiul propriilor interese"
Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a acuzat vineri China şi Rusia că acţionează împotriva ordinii internaţionale, relatează DPA şi AFP. El spune că Alianța ar trebui să strângă relațiile cu Australia și cu Japonia.
"Europa şi America de Nord trebuie să apere ordinea internaţională bazată pe reguli, care este pusă la încercare de puterile autoritare", a declarat Jens Stoltenberg la Conferinţa de Securitate de la Munchen, potrivit Agerpres.
"China şi Rusia încearcă să rescrie regulile în beneficiul propriilor interese", a afirmat şeful Alianţei Nord-Atlantice, în cadrul acestei eveniment desfăşurat prin videoconferinţă.
Din aceste motive, NATO ar trebui să îşi aprofundeze relaţiile cu parteneri precum Australia şi Japonia şi să dezvolte altele noi peste tot în lume, potrivit lui Stoltenberg.
"Numai printr-o acţiune concentrată îi putem încuraja pe alţii să joace după reguli", a subliniat el.
"Avansul Chinei este un subiect esenţial pentru comunitatea transatlantică, având consecinţe potenţiale asupra securităţii şi prosperităţii noastre şi a modului nostru de a trăi", a mai avertizat Stoltenberg.
Anterior în cadrul conferinţei, preşedintele american Joe Biden a făcut apel la combaterea "abuzurilor economice" ale Chinei.
Subliniind că "toată lumea trebuie să joace după aceleaşi reguli", el a atras atenţia asupra "abuzurilor economice" şi "presiunii" guvernului chinez, care "subminează fundaţiile sistemului economic internaţional".
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News