Live

Scheletul unui Camptozaur va fi scos la licitație. Dinozaurul numit Barry ar putea să fie vândut cu peste 1 milion de euro

Data publicării:
„Craniul este aproape complet, la 90%, iar restul dinozaurului este complet 80%.” Sursa foto: Facebook

Barry, scheletul de Camptozaur vechi de 150 de milioane de ani, va fi scos la licitație. Se crede că acesta are unul dintre cele mai complete cranii documentate vreodată în cazul unui dinozaur și se așteaptă să fie vândut cu peste 1 milion de euro, transmite BBC.

Un schelet de dinozaur, aproape complet, va fi vândut la o licitație organizată la Paris, luna viitoare.

Camptozaurul vechi de 150 de milioane de ani a fost descoperit în anii 1990 în statul american Wyoming. A fost numit Barry după Barry James, paleontologul care l-a găsit.

Experții spun că scheletul este „extrem de bine conservat”

Așteptările sunt ca suma de vânzare să ajungă până la 1,2 milioane de euro, la licitația ce va avea loc la Hotel Drouot, pe 20 octombrie.

Barry datează din perioada Jurasicului târziu și măsoară 2,1 metri înălțime și 5 metri lungime. Alexandre Giquello, de la casa de licitații Hotel Drouot, a spus că este neobișnuit să vezi un schelet de dinozaur atât de intact:

„Craniul este aproape complet, la 90%, iar restul dinozaurului este complet 80%.”

Vânzările de fosile de dinozaur sunt rare, având loc doar un număr mic în fiecare an la nivel global, deși unii experți și-au exprimat îngrijorarea cu privire la specimenele care își găsesc drumul în colecții private.

În aprilie, un Tyrannosaurus rex a fost vândut la licitație pentru prima dată în Europa.

La acea vreme, profesorul Steve Brusatte, expert în dinozauri la Universitatea din Edinburgh, a spus pentru BBC că este îngrijorat de faptul că scheletele, care erau „foarte valoroase din punct de vedere științific” ar putea „să dispară în seifurile colecționarilor privați”.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Suma uriașă cu care au fost vândute mai multe documente și suvenire ale generalului Charles de Gaulle. Unde vor merge banii

Tabloul „Ţărăncuţă odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a fost vândut cu o sumă record pe piața românească de artă

Pantofii purtaţi de Judy Garland în „Vrăjitorul din Oz”, vânduţi la licitaţie pentru 28 de milioane de dolari

O fosilă unică din era dinozaurilor ar putea desluși misterul evoluției păsărilor. O descoperire la fel de mare ca „Piatra din Rosetta”

Partenerii noștri