Live

Scandal după ce un primar de 65 de ani s-a căsătorit a 6-a oară cu o fată de 16 ani, în Brazilia. Pe mama ei a angajat-o la primărie

Data actualizării: Data publicării:
Primarul Hissam Hussein Dehaini și cu una din fiicele sale, Yasmim FOTO: Instagram/ Yasmim Hissam

Un primar de 65 de ani din Brazilia este în centrul unui scandal uriaș, după ce s-a aflat că s-a căsătorit cu o fată de 16 ani la două zile după ce a numit-o pe mama acesteia într-o funcție de conducere în administrația orașului.

Hissam Hussein Dehaini, primar în Araucária, s-a căsătorit cu Kauane Rode Dehaini pe 15 aprilie, la patru zile după ce aceasta a împlinit 16 ani. Primarul, care a mai fost căsătorit de cinci ori, a numit-o pe mama proaspetei soții, Marilene Rode, în funcția de secretar pentru Cultură și Turism cu două două zile înainte de nuntă, potrivit presei braziliene.

Proaspăta soacră a primarului, care înainte a lucrat tot în administrația orașului, beneficia de o mărire semnificativă a salariului odată cu schimbarea locului de muncă.

Mătușa miresei, Elizangela Rode, lucra și ea la primărie de câteva luni.

Săptămâna aceasta, după ce toate aceste informații au ieșit la lumină, primarul Dehaini le-a revocat din funcții pe cele două femei. În același timp, parchetul din Paraná au anunțat că cercetează dacă și-a folosit influența ca funcționar public pentru a-și angaja membri ai familiei în funcții guvernamentale.

Într-un comunicat dat publicității tot săptămâna aceasta, primăria a spus că angajarea lui Marilene Rode este perfect justificată și „că funcționara în cauză îndeplinește condițiile necesare exercitării funcției și are o experiență de 26 de ani în serviciul public”.

Potrivit presei braziliene, Marilene Rode era angajată la primăria orașului din 9 august 2021, când a fost numită consilier al secretarului municipal. Opt zile mai târziu ea a fost promovată și a început să lucreze direct cu Hissam Hussein Dehaini.

În ianuarie 2022, Rode a fost numit directoare la Departamentul de Educație.

Primarul Hissam Hussein Dehaini, aflat la al doilea mandat, a mai fost criticat pentru practicile sale de angajare. În primul mandat ar fi angajat în administrația locală rude ale soției din acea perioadă.

Hissam Hussein Dehaini a mai fost căsătorit de cinci ori și are 16 copii.

De asemenea, presa braziliană spune că el a fost arestat în noiembrie 2000 în legături cu fapte de trafic de droguri. Procurorii au spus că acesta îi proteja pe traficanți și mituia polițiști pentru aceștia. Dehaini, însă, nu a fost condamnat pentru niciuna din fapte.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Războiul primarului din Constanța cu părinții elevilor din oraș. Edilul cere controale în 5 școli, pentru a verifica vizele de flotant

Elon Musk, insultat public de prima doamnă a Braziliei. Cum a răspuns miliardarul

Primarul lăutar din Mehedinți care își rotunjește veniturile din cântări la nunți, botezuri și spectacole. Ce spune legea

Atentat eşuat asupra Curţii Supreme din Brazilia: două explozii în apropierea clădirii. Țara găzduiește summitul G20 săptămâna viitoare

Partenerii noștri