Live

Șase bărbaţi au ucis o femeie și pe copiii ei pentru că o suspectau de „vrăjitorie”

Data publicării:

Şase bărbaţi au fost arestaţi în legătură cu uciderea unei femei pe care o suspectau că practica vrăjitoria şi a celor patru copii ai săi în estul Indiei, a anunţat miercuri poliţia, informează Agerpres.

Trupurile femeii şi ale copiilor au fost descoperite sâmbătă într-un puţ din apropierea casei lor în satul Bada Indipur din statul Odisha, a declarat superintendentul de poliţie Umashankar Dash. Odisha era cunoscut anterior sub numele de Orissa.

„Soţul femeii s-a întors acasă sâmbătă dimineaţă şi a văzut că soţia şi copiii lipsesc, precum şi semne de luptă şi pete de sânge în casă. El a făcut plângere şi o echipă de poliţie şi o alta cu câini au găsit cadavrele în fântână”, a spus Dash.

Şase bărbaţi, inclusiv „medicul-vrăjitor” din sat, au fost arestaţi după investigaţii preliminare şi acuzaţi de crimă şi diverse infracţiuni în virtutea unei legi de prevenire a vânătorii de vrăjitoare.

Se pare că medicul-vrăjitor a acuzat femeia că a blestemat-o pe fiica principalului suspect.

„Fata asta s-a îmbolnăvit şi medicul-vrăjitor Budhram a fost chemat să o trateze. Când a murit, Budhram a spus că femeia Mangli era responsabilă şi i-a instigat pe tatăl şi unchii fetei moarte să o ucidă”, a spus Dash.

Convingerile superstiţioase, în special în zonele tribale sărace din estul şi centrul Indiei, au fost în spatele unor atacuri similare asupra femeilor. Cel puţin 100 de persoane, majoritatea femei, sunt ucise în fiecare an fiind suspectate că practică vrăjitoria, potrivit datelor Biroului Naţional de Înregistrare a Criminalităţii.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sute de oameni au fost uciși la comanda unui lider de bandă din Haiti care credea că fiul lui a fost blestemat de practicanți de voodoo

India a lansat la apă o fregată multirol construită în Rusia. „Este o mândră mărturie a puterii maritime în creștere”

Analiză Bloomberg: India schimbă strategia și renunță la armele rusești în favoarea celor americane

Pescarul de oameni: Un bărbat din India a ajuns să fie venerat de localnici după ce a salvat sute de oameni de la înec

Partenerii noștri