Live

„Salvaţi Copiii România” sprijină echipa locală din Beirut cu fonduri pentru copiii afectaţi de explozie

Data publicării:
Pompierii intervin în urma exploziei din Beirut. Foto: Agerpres

Salvaţi Copiii România se alătură apelului global de urgenţă şi sprijină echipa locală din Beirut cu fonduri pentru ca toţi copiii afectaţi de explozie să aibă asistenţă medicală de urgenţă, suport emoţional şi protecţie, informează un comunicat al organizaţiei transmis Agerpres.

"Când o astfel de calamitate se întâmplă, intervenţia imediată este vitală. E nevoie de un efort umanitar solidar, pentru a putea ajunge la copiii afectaţi de o dramă de proporţii, într-un context care îi expune şi mai mult bolilor, violenţelor şi insecurităţii sociale şi emoţionale. Lumea întreagă trebuie să aibă astăzi grijă de copiii din Beirut", a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România.

Save the Children avertizează că intervenţia umanitară în Beirut trebuie să fie promptă şi solidară, astfel încât copiii să fie puşi la adăpost şi să primească îngrijire medicală şi suport psihologic.

"Imaginile şi poveştile apărute peste noapte din Beirut au şocat lumea întreagă. Spitalele din Beirut raportează că nu mai pot trata victime, deoarece sute de paturi s-au umplut imediat în urma exploziei, iar unele spitale au fost în întregime decimate în deflagraţie. Echipele Salvaţi Copiii de pe teren raportează că străzi întregi au fost şterse de pe hartă, iar mulţi copii sunt daţi dispăruţi, deşi eforturi colosale sunt făcute de echipele de salvare pentru a scoate oamenii de sub dărâmături. Este o situaţie cu adevărat disperată", se arată în comunicat.

„Incidentul nu se putea întâmpla într-un moment mai prost”

"Incidentul nu se putea întâmpla într-un moment mai prost, a lovit comunităţile care sufereau deja de impactul crizei COVID-19 şi de deteriorarea economică. Portul principal al Beirutului, acum complet deteriorat, este vital pentru o mare parte din importul de alimente, cereale sau combustibil. Toţi locuitorii vor simţi imediat deficitul de nevoi de bază ca urmare a acestei tragedii", a declarat Jad Sakr, directorul Salvaţi Copiii Liban, citat în comunicat.

Echipa Save the Children este pregătită să sprijine guvernul local în zilele următoare. Numărul final al morţilor nu este încă estimat, dar într-un astfel de dezastru, copiii pot fi răniţi, şocaţi şi separaţi de părinţii lor.

Persoanele fizice sau companiile pot dona online pe https://www.salvaticopiii.ro/ce-facem/protecţie/situaţii-de-urgenţă/explozia-de-la-beirut sau în contul Organizaţiei Salvaţi Copiii: RO 15 RNCB 0071011434790005.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Liban acuză Israelul că a bombardat o clădire rezidenţială din centrul Beirutului. „Un masacru terifiant”

Rachete rusești Kornet folosite împotriva blindajelor reactive au fost descoperite în cadrul unei operațiuni critice în sudul Libanului

Explozie într-un bloc din Brăila: 40 de adulți și 9 copii au fost evacuați. 16 apartamente și o grădiniță, afectate

Mohammad Afif, purtătorul de cuvânt al Hezbollah, a fost ucis într-un atac aerian al Israelului asupra Beirut

Partenerii noștri