Live

Rusia declară „indezirabilă” o companie privată de securitate cibernetică din SUA. Care sunt acuzațiile

Data publicării:
Rusia are din anul 2015 o listă a organizaţiilor „indezirabile”. Imagine cu caracter ulustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Compania privată americană de securitate cibernetică Recorded Future (RF) a fost declarată organizaţie „indezirabilă” în Rusia, ca urmare a implicării ei în „atacuri cibernetice” împotriva Moscovei, a anunţat miercuri Parchetul General al Federaţiei Ruse.

Cu baza la Somerville, în statul Massachussetts, compania, care a fost achiziţionată în septembrie de Mastercard, ajută întreprinderi din întreaga lume să detecteze, identifice şi ierarhizeze ameninţările informatice.

Angajaţii Recorded Future „cooperează activ cu CIA şi cu serviciile de informaţii din alte ţări şi furnizează un sprijin informaţional şi tehnic campaniei de propagandă antirusă duse de Occident”, transmite comunicatul.

Rusia a elaborat pentru prima dată în 2015 o listă a organizaţiilor „indezirabile”, care conţine 194 de nume.

Printre ultimele incluse pe această listă se află Fundaţia Carnegie pentru pace internaţională (Carnegie Endowment for International Peace), un think tank american şi cotidianul independent Moscow Times.

Statutul de „indezirabil” obligă organizaţiile vizate să îşi închidă activitatea în Rusia. Liderii unei organizaţii „indezirabile” riscă până la şase ani de închisoare. Orice formă de participare la organizaţie poate fi pedepsită cu până la patru ani de închisoare.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Oficialii europeni discută despre restricționarea circulației diplomaților ruși în UE

Rusia sare în apărarea separatiștilor din Transnistria. Zaharova: Rusia va reacționa la orice provocări

Partenerii noștri