Live

Rusia blochează la ONU un text american care cerea încetarea ofensivei Turciei în Siria

Data publicării:
Consiliul de Securitate ONU. Foto: Guliver/Getty Images

Rusia a blocat vineri la ONU un proiect american de declaraţie a Consiliului de Securitate cerând Turciei să înceteze ofensiva sa militară din nordul Siriei, asta în ciuda faptului că președintele rus Vladimir Putin avertizase că militanţii din nordul Siriei ai reţelei teroriste Stat Islamic ar putea scăpa de sub control din cauza operaţiunii militare a Turciei.

Moscova a întrerupt procedura de adoptare a acestui text la Națiunile Unite, iar China a urmat Rusia, întrerupând, de asemenea, această procedură, potrivit unui diplomat sub protecţia anonimatului, citat de AFP.

Proiectul, care în versiunea iniţială cerea Ankarei doar să revină la diplomaţie în loc să recurgă la mijloace militare, a fost înăsprit după observaţii făcute de state membre ale Consiliului de Securitate în ultimele 24 de ore, relatează Agerpres.

Textul final supus adoptării, obţinut de AFP, cerea Turciei „să-şi înceteze operaţiunea militară şi să utilizeze pe deplin canalele diplomatice pentru a-şi rezolva problemele de securitate”. Sublinia, totodată, „profunda preocupare (a Consiliului de Securitate) în faţa operaţiunii militare turce şi implicaţiilor acesteia, în special dimensiunile lor umane şi de securitate”.

Proiectul de declaraţie mai cerea tuturor părţilor implicate să protejeze civilii şi să permită un acces umanitar durabil în Siria. Avertiza, de asemenea, în privința pericolului refacerii organizaţiei jihadiste Stat Islamic şi sublinia că întoarcerea refugiaţilor în Siria (unul din obiectivele Ankarei) se poate face numai în siguranţă şi pe bază de voluntariat.

După o reuniune, joi, care s-a soldat cu poziţii divergente, Statele Unite le-au propus partenerilor din Consiliul de Securitate un text care în versiunea sa iniţială vorbea doar de „profunda preocupare” şi cerea Ankarei să privilegieze canalele diplomatice în locul celor militare.

Misiunea diplomatică rusă la ONU a solicitat ulterior timp pentru consultări cu Moscova, ceea ce Statele Unite au acceptat până vineri dimineaţă. Rusia a cerut din nou mai mult timp, fără succes. SUA au declanşat o procedură de adoptare a textului lor, mai sever după obervaţiile adăugate de unii membri ai Consiliului, cerând încetarea ofensivei turce, potrivit diplomaţilor.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Armele din Siria vor fi puse sub controlul statului. Anunțul făcut de Ahmed al-Sharaa, noul lider sirian

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Partenerii noștri