Live

România și alți aliați se angajează să doneze sisteme Patriot Ucrainei. Zelenski: ”Nu așteptați până în noiembrie pentru a ne ajuta!”

Data actualizării: Data publicării:
Liderii NATO reuniți la summitul de la Washington. Foto: Facebook/ Administrația Prezidențială

Preşedintele român Klaus Iohannis a fost semnatarul unei declaraţii comune privind întărirea apărării aeriene a Ucrainei, alături de omologii săi american Joe Biden, şi ucrainean, Volodimir Zelenski, şi premierii olandez, Dick Schoof, italian, Giorgia Meloni, şi german, Olaf Scholz, informează un comunicat al Casei Albe, difuzat marți seara. Preşedintele Joe Biden a anunţat şi el în discursul său susţinut cu prilejul ceremoniei care a marcat împlinirea a 75 de ani de NATO că SUA şi aliaţii lor vor trimite noi sisteme Patriot Ucrainei, despre care şi-a exprimat convingerea că va câştiga războiul cu Rusia.

Preşedintele Iohannis participă miercuri şi joi la reuniunea NATO de la Washington, prilej cu care vor fi discutate mai multe teme de importanţă pentru viitorul Alianţei, între care şi un pachet substanţial de sprijin pentru Ucraina.

Zelenski a îndemnat liderii politici americani să nu mai aștepte alegerile prezidențiale

Președintele ucrainean s-a adresat liderilor politici de la Washington într-un discurs la Institutul Ronald Reagan, în ajunul summitului NATO, îndemnându-i să ia decizii ferme de a ajuta Ucraina, fără a aștepta luna noiembrie, când au loc alegerile prezidențiale din SUA. "Toată lumea așteaptă luna noiembrie. Americanii așteaptă luna noiembrie, în Europa, Orientul Mijlociu, în Pacific, întreaga lume se uită spre noiembrie și, sincer vorbind, (președintele rus Vladimir) Putin așteaptă și el noiembrie," a spus Zelenski, potrivit Reuters.

Ce se precizează în declarația comună semnată de președintele Iohannis

"Suntem angajaţi să furnizăm Ucrainei capabilităţi suplimentare de apărare aeriană în contextul în care se apără împotriva agresiunii continuate a Rusiei, inclusiv a atacurilor deliberate ale Rusiei asupra oraşelor ucrainene şi a infrastructurii civile şi infrastructurii critice", se menţionează în declaraţia comună semnată de președintele Iohannis în numele României.

"Astăzi anunţăm că, colectiv, furnizăm Ucrainei sisteme de apărare aeriană strategice, inclusiv baterii Patriot donate de SUA, Germania şi România, componente Patriot donate de Olanda şi alţi parteneri pentru a permite operarea unei baterii Patriot suplimentare şi un sistem suplimentar SAMP-T donat de Italia", afirmă liderii celor cinci state donatoare.

Semnatarii declaraţiei comune îşi exprimă încrederea că "aceste cinci sisteme strategice de apărare aeriană vor contribui la protejarea oraşelor ucrainene, civililor şi soldaţilor şi ne coordonăm îndeaproape cu guvernul ucrainean pentru ca acest sisteme să fie utilizate rapid" şi precizează că "lucrăm la un nou anunţ în acest an privind sisteme suplimentare strategice de apărare aeriană pentru Ucraina".

În plus, "în lunile următoare, SUA şi partenerii intenţionează să furnizeze Ucrainei zeci de sisteme de apărare aeriană tactice, inclusiv NASAMS, HAWK, IRIS T-SLM, IRIS T-SLS şi sisteme Gepard", iar acestea "vor extinde şi mai mult acoperirea apărării aeriene ucrainene".

Și alte state și-au luat angajamente în privința apărării Ucrainei

De asemenea, menţionează declaraţia comună, "mai mulţi aliaţi, între care Canada, Norvegia, Spania şi Regatul Unit, vor continua să joace un rol important în furnizarea acestor sisteme şi mulţi alţi susţinători ai Ucrainei vor asista în asigurarea interceptorilor".

În ceea ce le priveşte, notează textul citat, "SUA vor regândi livrările planificate (...) de interceptori critici pentru apărarea aeriană în coordonare cu parteneri în aşa fel încât aceştia să fie trimişi Ucrainei, furnizându-i sute de interceptori suplimentari în cursul anului următor".

Semnatarii îşi afirmă recunoştinţa pentru coaliţia de peste 50 de ţări care continuă să furnizeze asistenţă de securitate pentru Ucraina, precum şi Iniţiativei "Immediate Action on Air Defense", pentru care partenerii au angajat un sprijin de un miliard de dolari, şi coaliţiei conduse de Germania şi Franţa pentru asigurarea unor capabilităţi de apărare aeriană integrate.

"De asemenea, salutăm activitatea NATO pentru a sprijini eforturile Ucrainei de a dezvolta o arhitectură de apărare aeriană şi antirachetă integrată interoperabilă. Mesajul nostru către Moscova şi către lume este clar: sprijinul nostru pentru Ucraina este puternic şi de neclintit", mai menţionează declaraţia comună.

Mesajul președintelui Iohannis, postat pe Facebook

Preşedintele României, Klaus Iohannis,  a afirmat marţi seară, într-o postare pe Facebook, că liderii aliaţi sunt "pregătiţi pentru dezbateri substanţiale şi decizii ferme pentru creşterea securităţii colective şi a rezilienţei".

"Astăzi începem la Washington, D.C., summitul aniversar al NATO, esenţial pentru promovarea agendei noastre aliate ambiţioase şi a unităţii transatlantice", mai scrie Iohannis în postarea sa de pe Facebook, însoţită de o fotografie de grup de la ceremonia care a marcat împlinirea a 75 de la aniversarea NATO, care a avut loc cu câteva ore în urmă la Walter Mellon Auditorium din Washington.

Biden l-a decorat pe Jens Stoltenbeng la sfârșit de mandat

Preşedintele american Joe Biden l-a decorat marţi seară pe secretarul general al NATO la sfârşit de mandat, Jens Stoltenberg, cu cea mai înaltă distincţie a SUA, la ceremonia de marcare a 75 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice.

Joe Biden a susţinut un discurs plin de forţă la ceremonia de la Andrew Mellon Auditorium, la care au participat liderii celor 32 de ţări aliate, în care a apărat realizările de politică externă ale preşedinţiei sale şi a spus că "Ucraina poate şi îl va opri pe Putin".

"Vladimir (Putin) vrea, nici mai mult nici mai puţin decât subjugarea totală a Ucrainei... şi să şteargă Ucraina de pe hartă", a spus Biden la ceremonie. "Ucraina poate şi îl va opri pe Putin", a dat el asigurări, "în special cu sprijinul nostru colectiv".

El a anunţat că SUA, Germania, România şi Olanda au furnizat sisteme Patriot suplimentare pentru apărarea Ucrainei, fapt confirmat ulterior de Casa Albă prin declaraţia comună a liderilor din cele patru ţări, plus Italia, care a donat un al sistem, şi Ucraina.

Editor : Marina Constantinoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

„Ultima vizită în Ucraina în calitate de director CIA”. Volodimir Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu William Burns

Rusia a lăsat Abhazia în „întuneric total, la propriu și la figurat”. Liderul regiunii separatiste cere ajutor

Partenerii noștri