Live

Redactorul-şef şi trei colaboratori ai Sputnik Turcia au fost arestaţi de poliția din Istanbul

Data publicării:

Poliţia din Istanbul l-a reţinut duminică pe redactorul-şef al site-ului în limba turcă al grupului media rus Sputnik, finanţată de Kremlin, pe fondul tensiunilor tot mai mari între Ankara şi Moscova, a anunţat angajatorul său.

Arestarea a fost anunţată de asemenea pe Twitter de redactorul-şef global al grupului, Margarita Simonian. Duminică dimineaţă, trei colaboratori ai site-ului fuseseră deja arestaţi la Ankara.

Rusia a făcut apel la autorităţile turce „să intervină” după reţinerea celor trei colaboratori.

Potrivit unui anunţ făcut de Margarita Simonian pe Telegram, mai mulţi „bătăuşi” au intrat în locuinţele unor jurnalişti la Ankara pentru „a-i ameninţa şi a le striga că şi-au trădat patria pentru că lucrează pentru ruşi”.

„Grupuri organizate de persoane au atacat simultan apartamentele celor trei angajaţi ai noştri de la Ankara. În fiecare grup erau circa zece persoane”, a susținut sursa citată, potrivit Agerpres.

Ministerul rus al Afacerilor Externe a făcut apel la autorităţile turce să „intervină şi să asigure securitatea jurnaliştilor de la media ruse” din ţară.

Conform filialei din Turcia a organizaţiei Reporteri fără Frontiere, cele trei persoane, doi jurnalişti şi un traducător, s-au dus la o secţie de poliţie pentru a depune plângeri în legătură cu atacurile, însă poliţiştii le-au răspuns că îi „căutau” pentru a-i interoga „în legătură cu un articol”.

Conform presei turce, articolul respectiv este intitulat «'Provincia furată': de ce Turciei i s-a oferit o bucată din Siria de către Franţa în urmă cu 80 de ani». Articolul vizează Hatay, o regiune „oferită Turciei în 1939 după un referendum controversat”, afirmă Sputnik.

OSCE a condamnat pe Twitter „ameninţările şi tentativa de atac” asupra jurnaliştilor Sputnik din Turcia şi „a făcut apel la autorităţi să asigure securitate corespondenţilor de presă străini”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Putin interzice adopțiile de copii ruși în țările care permit tranziția de gen

Fostul comandant al armatei ucrainene: „Europa nu este pregătită pentru un război prelungit cu Rusia”

Un aliat al lui Donald Trump, declarație tranșantă despre Putin: „Ne înșelăm singuri dacă vom crede că putem negocia cu un tiran”

Partenerii noștri