Live

Răspunsul Kremlinului la îngrijorările Occidentului: Putin „nu se ocupă cu monitorizarea stării de sănătate” a lui Navalnîi

Data actualizării: Data publicării:
Aleksei Navalnîi a intrat în greva foamei în luna martie. Foto: Instagram

Preşedintele rus Vladimir Puțin „nu se ocupă cu monitorizarea stării de sănătate şi a respectării drepturilor bloggerului condamnat Aleksei Navalnîi”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează agenţia de presă TASS, citată de Agerpres. Declarația vine în condițiile în care atât oficiali europeni, cât și americani s-au declarat îngrijorați de starea de sănătate a lui Navalnîi.

„Nu am informaţii că preşedintele ar verifica ceva în legătură cu acest subiect”, a spus Peskov, întrebat dacă Vladimir Putin verifică modul în care sunt respectate drepturile lui Navalnîi în colonia penitenciară.

Peskov a subliniat că „preşedintele rus se ocupă de elaborarea discursului către Adunarea Federală, un eveniment extrem de important pentru noi şi pentru întreaga noastră ţară”.

Potrivit lui Peskov, lui Putin i se relatează despre situaţia lui Navalnîi în scrisori din partea unor activişti ruşi şi străini.

„Însă, fără îndoială, acest lucru nu poate constitui un motiv pentru anumite acţiuni ale preşedintelui, pentru că preşedintele nu poate întreprinde acţiuni de monitorizare a stării de sănătate a unui deţinut”, a precizat Peskov, subliniind că de această problemă se ocupă Serviciul federal pentru penitenciare din Rusia (FSIN) şi că „există un anumit regulament”.

Peskov a spus că nici el nu deţine informaţii despre starea de sănătate a lui Navalnîi.

„Prin urmare, nu pot să cred pe cuvânt afirmaţiile despre cine ştie ce stare critică a lui Navalnîi, a spus el.

Întrebat despre apelul semnat de mai multe personalităţi străine, Peskov a răspuns: „Nu cred, la drept vorbind, că majoritatea covârşitoare dintre cei care au semnat menţionata scrisoare, dacă nu chiar toţi, au vreo idee despre ce şi despre cine este vorba”.

Luni, FSIN a anunţat că Aleksei Navalnîi a fost transferat la un spital pentru deţinuţi de la închisoarea vecină, penitenciarul nr. 3.

Având în vedere deteriorarea stării de sănătate a opozantului de 44 de ani, aliaţi ai săi au afirmat că „evenimentele evoluează într-un mod foarte rapid şi foarte nefavorabil”. Potrivit acestora, viaţa lui Navalnîi „atârnă de un fir” de păr, întrucât are probleme grave de sănătate şi îi este refuzat accesul la un medic în care el să aibă încredere.

Aliaţii opozantului de 44 de ani, bolnav şi în greva foamei, au făcut duminică apel la ruşi să iasă în stradă pe 21 aprilie şi să protesteze pentru „a-i salva viaţa”.

Aproape 70 de artişti, scriitori şi actori au adresat sâmbătă un apel preşedintelui rus Vladimir Putin pentru acordarea de tratament medical de urgenţă opozantului rus.

Aleksei Navalnîi a supravieţuit cu greu unei otrăviri în urma căreia a ajuns să fie în comă. El a acuzat Kremlinul şi serviciile de securitate din Rusia, care au negat însă orice implicare în otrăvirea sa. Revenit la Moscova în ianuarie după cinci luni de convalescenţă în Germania, Navalnîi a fost imediat arestat şi condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare într-un caz mai vechi de fraudă pe care opozantul îl denunţă ca fiind o comandă politică.

Casa Albă a avertizat, duminică, că Rusia va suporta anumite „consecințe” dacă opozantul Alexei Navalnîi, va muri.

„În ceea ce priveşte măsurile specifice pe care le vom lua, studiem diferite tipuri de costuri pe care le vom impune, şi nu le voi dezvălui public în acest stadiu dar am indicat că vor exista consecinţe dacă dl Navalnîi moare”, a declarat Jake Sullivan, consilier pentru securitate naţională al lui Joe Biden.

De asemenea, miniştrii de externe ai UE vor discuta astăzi despre cazul Aleksei Navalnîi. Anunțul a fost făcut duminică de guvernul german, care, împreună cu Franţa, îndeamnă autorităţile ruse să-i acorde îngrijiri medicale principalului opozant al Kremlinului.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Partenerii noștri