Rachete lansate din Siria către Israel
Trei rachete au fost lansate vineri seară din Siria în direcţia Israelului, potrivit unei surse militare de la Ierusalim, informează AFP, preluată de Agerpres. Acestea sunt primele proiectile trase dinspre Siria de la debutul escaladării violenţelor între armata israeliană şi Hamasul palestinian.
Una dintre rachete a căzut pe teritoriul sirian, iar celelalte două au lovit zone nelocuite din nordul Israelului, a indicat armata israeliană.
Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), "trei explozii" au fost auzite în apropiere de Quneitra, în Siria, la frontiera cu Înălţimile Golan ocupate de Israel.
OSDO nu a putut preciza dacă tirurile au vizat Israelul ori au fost rezultatul luptelor sporadice în curs între armata siriană şi grupurile de opoziţie armate.
Mai devreme în cursul zilei, în apropierea frontierei israeliano-libaneze, soldaţi israelieni au deschis focul în direcţia unor manifestanţi libanezi care au reuşit pentru scurt timp să pătrundă de partea israeliană a barierei.
Un membru al Hezbollahului a murit vineri din cauza rănilor provocate de tirurile israeliene, au indicat mişcarea şiită libaneză şi Agenţia Naţională de Informaţii (ANI).
Începând de luni, peste 2.000 de rachete au fost trase din Fâşia Gaza, controlată de Hamas, asupra Israelului.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News