Prima ţară din America Centrală în care căsătoriile între persoane de acelaşi sex au devenit o realitate
Costa Rica a devenit prima țară din America Centrală care permite căsătoriile între persoane de acelaşi sex, scrie Agerpres. Din cauza restricțiilor anti-COVID, cuplurile vor fi nevoite să opteze pentru căsătoriile online.
''Costa Rica sărbătoreşte astăzi: egalitatea căsătoriei a devenit o realitate în ţară - prima din America Centrală!'', a scris International Lesbian, Gay, Bisexual, Trans and Intersex Association (ILGA) într-un mesaj publicat pe Twitter. ''Ne bucurăm alături de voi: felicitări tuturor celor care au muncit atât de mult pentru ca acest lucru să se întâmple!'', se menţionează în mesaj.
Curtea Constituțională din Costa Rica a dispus, în august 2018, că interdicția căsătoriilor între persoanele homosexual este neconstituțională și a dat Parlamentului un termen de 18 luni pentru a legaliza aceste uniuni, altfel prevederea va fi deveni nulă în mod automat.
Costa Rica devine al 28-lea stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite care recunoaşte o astfel de uniune.
''Această schimbare va aduce o transformare semnificativă a ţării la nivel social şi cultural'', a afirmat președintele Carlos Alvarado Quesada într-un mesaj video publicat pe Twitter luni seara. ''Vor avea drepturi şi aceleaşi drepturi ca orice altă persoană, cuplu sau familie din această ţară", a adăugat Carlos Alvarado Quesada.
Într-o regiune marcată de conservatorism religios şi violenţe faţă de persoanele LGBT+, hotărârea a fost salutată de numeroşi activişti locali pentru drepturile omului.
”Această măsură ne oferă capacitatea de a ne proteja şi de a oferi securitate familiei noastre”, a spus Margarita Salas, activistă pentru drepturile persoanelor LGBT+ din Costa Rica şi preşedinte al partidului politic VAMOS.
Editor: Cristina Iancu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News