Live

Preşedintele Ucrainei a semnat legea care obligă Biserica Ortodoxă susţinută de Moscova să-şi schimbe denumirea

Data publicării:
Petro Poroșenko Foto: Guliver / GettyImages

Preşedintele Ucrainei a semnat sâmbătă legea prin care i se cere Bisericii Ortodoxe Ucrainene să-şi modifice denumirea pentru a arăta în mod explicit afilierea ei la Rusia şi la Patriarhia Moscovei, relatează Unian şi dpa, citate de Agerpres.

Parlamentarii ucraineni au votat joi această lege care ar putea obliga Biserica susţinută de Moscova în Ucraina să adauge la denumirea sa termenul ''rusă'', numindu-se astfel 'Biserica Ortodoxă Rusă din Ucraina', lege ce are drept scop diminuarea influenţei preoţilor pe care autorităţile de la Kiev îi consideră drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale.

Ucraina a înfiinţat la sfârşitul săptămânii trecute o nouă Biserică Ortodoxă, independentă de Moscova, pentru care liderii ucraineni au militat de la destrămarea fostei URSS în 1991 şi despre care Kievul afirmă că reprezintă un pas vital pentru a contracara amestecul Rusiei în treburile sale. Astfel, reprezentanţii confesiunilor ortodoxe din Ucraina s-au reunit sâmbăta trecută cu ocazia unui "Conciliu de Reunificare" pentru a crea o biserică independentă de tutela religioasă rusească, în absenţa notabilă a ramurii loiale Moscovei. Conciliul a pus în aplicare decizia istorică a Patriarhiei de la Constantinopol, luată la jumătatea lunii octombrie, de a recunoaşte o Biserică Ortodoxă independentă în Ucraina, punând capăt unei perioade de 332 de ani de tutelă religioasă a Moscovei.

Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Moscovei) a făcut vineri apel la preşedintele ucrainean Petro Poroşenko să opună un veto în cazul legii, pe care o consideră discriminatorie şi care ''ar putea duce la consecinţe imprevizibile în societate''.

Demersul Kievului a înfuriat Moscova şi l-a determinat pe preşedintele rus Vladimir Putin să avertizeze, în conferinţa sa de presă anuală, în legătură cu o posibilă vărsare de sânge. Relaţiile dintre Ucraina şi Rusia s-au prăbuşit după anexarea de către Moscova a peninsulei ucrainene Crimeea în 2014.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un general rus care a raportat victorii inexistente de pe front a fost mazilit de Putin. „Poți face greșeli, dar nu poți minți”

Fostul președinte taiwanez îndeamnă SUA să acorde prioritate ajutorării Ucrainei în detrimentul țării sale: „Noi încă mai avem timp”

Femeile finlandeze care se antrenează de teama unui război cu Rusia. „Este posibil să fim următorii”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

Partenerii noștri