Premiile Pulitzer 2019. Publicații care l-au investigat pe Trump, între câștigători
Echipa de fotografi a Reuters, regretata cântăreaţă Aretha Franklin şi Capital Gazette se numără între câştigătorii premiilor Pulitzer pe 2019.
Fotoreporterii agenţiei Reuters au primit, luni seară, premiul Pulitzer la categoria Fotografie „breaking news”, cântăreaţa Aretha Franklin, supranumită „Regina muzicii soul”, care a murit în august 2018, a primit un premiu special, „pentru incredibila contribuţie la muzica şi cultura americană pentru mai mult de cinci decenii”, iar Capital Gazette a primit o distincţie specială pentru articole despre atacul armat care a avut loc în propria redacţie, scrie News.ro.
South Florida Sun Santinel a fost premiată la categoria Serviciu Public, Redacţia Pittsburgh Post-Gazette a primit Pulitzerul la categoria Breaking News, iar pentru jurnalism de investigaţie au fost premiaţi Matt Hamilton, Harriet Ryan şi Paul Pringle, de la Los Angeles Times.
O anchetă a Wall Street Journal despre plăţile făcute de Donald Trump, în timpul campaniei electorale, către două femei care au susţinut că au avut relaţii amoroase cu preşedintele american, a câştigat la categoria Jurnalism naţional.
Brent Staples, de la The New York Times, a fost premiat pentru editorial, iar „The Overstory'', de Richard Powers, a primit premiul Pulitzer la categoria Ficţiune din domeniul Literatură, dramaturgie, muzică.
Premiile Pulitzer, acordate de Universitatea Columbia din New York, recompensează excelenţa în categorii diverse, de la „Breaking news” la articole care se înscriu în sfera „Serviciului public” şi până la „Fotoreportaj”. În plus faţă de premiile jurnalistice, organizatorii atribuie premii şi în alte domenii, precum „Ficţiune”, „Istorie”, „Dramaturgie” şi „Muzică”.
În total, sunt acordate 21 de premii în fiecare an. Câştigătorii sunt selectaţi de un comitet independent, ai cărui membri trebuie să aleagă din peste 2.400 de propuneri în categoriile aferente acestor trofee. Comitetul dispune şi de opţiunea de a nu atribui niciun premiu în anumite categorii.
Câştigătorii premiilor Pulitzer 2019:
Jurnalism
Serviciu Public - South Florida Sun Sentinel
Breaking News - redacţia Pittsburgh Post-Gazette
Jurnalism de investigaţie - Matt Hamilton, Harriet Ryan şi Paul Pringle, de la Los Angeles Times
Jurnalism explicativ - David Barstow, Susanne Craig şi Russ Buettner, de la The New York Times
Jurnalism local - Redacţia The Advocate, Baton Rouge
Jurnalism naţional - Redacţia The Wall Street Journal
Jurnalism internaţional - Maggie Michael, Maad al-Zikry şi Nariman El-Mofty, de la Associated Press şi reporterii Reuters, cu contribuţia notabilă a lui Wa Lone şi Kyaw Soe Oo
Jurnalism creativ - Hannah Dreier, de la ProPublica
Comentariu - Tony Messenger, de la St. Louis Post-Dispatch
Cronică - Carlos Lozada, de la The Washington Post
Editorial - Brent Staples, de la The New York Times
Caricatură - Darrin Bell, freelancer
Fotografie „breaking news” - Fotoreporterii Reuters
Fotoreportaj - Lorenzo Tugnoli, de la The Washington Post
Literatură, dramaturgie, muzică
Ficţiune - „The Overstory'', de Richard Powers
Dramaturgie - „Fairview'', de Jackie Sibblies Drury
Istorie - „Frederick Douglass: Prophet of Freedom'', de David W. Blight
Biografie - „The New Negro: The Life of Alain Locke'', de Jeffrey C. Stewart
Poezie - „Be With'', de Forrest Gander
Non-ficţiune - „Amity and Prosperity: One Family and the Fracturing of America'', de Eliza Griswold
Muzică - „prism, de Ellen Reid
Premii speciale - Aretha Franklin; Capital Gazette.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News