Live

Premieră mondială: Franţa înscrie dreptul la avort în Constituţie

Data actualizării: Data publicării:
Franța a devenit prima ţară din lume care înscrie oficial în Constituţie dreptul la avort, Foto: Profimedia Images

Parlamentul francez, reunit luni la Versailles, a votat în favoarea înscrierii în Constituţie a întreruperii voluntare a sarcinii, ceea ce face ca Franţa să devină prima ţară din lume care înscrie oficial în Constituţie dreptul la avort, relatează BFMTV şi Reuters, preluate de News.ro.

Dezbaterea istorică din parlamentul francez s-a deschis puţin după ora locală 15.30, în cadrul solemn al Castelului Versailles şi al uriaşului său hemiciclu, unde cei 925 de parlamentari au decis să înscrie avortul în textul fundamental.

În aplauze furtunoase, Yaël Braun-Pivet, preşedinta Adunării Naţionale, a anunţat că 780 de deputaţi au aprobat propunerea şi doar 72 de deputaţi au votat împotrivă.

Pentru a fi adoptat, textul guvernului trebuia să fie votat de cel puţin 3/5 din membrii Congresului. Au participat la vot 902 deputaţi din 925, existând 852 de voturi exprimate.
La scurt timp, preşedintele Republicii, Emmanuel Macron, şi-a exprimat bucuria faţă de rezultatul votului pe X. "Mândrie franceză, mesaj universal", a scris el. "Să sărbătorim împreună intrarea unei noi libertăţi garantate de Constituţie prin prima ceremonie de consacrare din istoria noastră deschisă publicului", a îndemnat Macron.

"Ne vedem pe 8 martie, Ziua internaţională a drepturilor femeilor", a adăugat el.

Este o premieră mondială salutată de grupurile pentru drepturile femeilor ca fiind istorică, dar este aspru criticată de grupurile anti-avort.

Dreptul la avort este mai larg acceptat în Franţa decât în Statele Unite şi în multe alte ţări, sondajele arătând că aproximativ 80% dintre francezi susţin faptul că avortul este legal.

"Trimitem un mesaj tuturor femeilor: corpul tău îţi aparţine şi nimeni nu poate decide în locul tău", a declarat premierul Gabriel Attal în faţa deputaţilor şi senatorilor reuniţi pentru votul special.

Femeile au dreptul legal la avort în Franţa de la o lege din 1974 - pe care mulţi au criticat-o aspru la vremea respectivă. Însă decizia Curţii Supreme a SUA din 2022 de a anula hotărârea Roe vs. Wade, care recunoştea dreptul constituţional al femeilor la avort, i-a determinat pe activişti să facă presiuni asupra Franţei pentru a deveni prima ţară care să protejeze în mod explicit acest drept în legea sa fundamentală.

"Acest drept (la avort) s-a retras în Statele Unite. Şi astfel, nimic nu ne-a făcut să credem că Franţa ar fi ferită de acest risc", a declarat Laura Slimani, de la grupul de apărare a drepturilor Fondation des Femmes.

Votul de luni a consacrat în articolul 34 din Constituţia franceză că "legea determină condiţiile în care o femeie are garantată libertatea de a recurge la avort".

"Franţa este în prima linie", a declarat şefa camerei inferioare a parlamentului, Yael Braun-Pivet, din partidul centrist al preşedintelui francez Emmanuel Macron.

Însă demersul nu a fost scutit de critici. Lidera extremei drepte, Marine Le Pen, a declarat că preşedintele Emmanuel Macron se foloseşte de acest demers pentru a obţine beneficii politice. "Vom vota pentru a o include în Constituţie, deoarece nu avem nicio problemă cu acest lucru", a declarat Le Pen reporterilor înainte de votul de la Versailles, adăugând în acelaşi timp că este exagerat să fie numit un pas istoric deoarece, a spus ea, "nimeni nu pune în pericol dreptul la avort în Franţa".

Pascale Moriniere, preşedinta Asociaţiei Familiilor Catolice, a calificat această decizie drept o înfrângere pentru militanţii anti-avort. "Este (de asemenea) o înfrângere pentru femei", a spus ea, "şi, bineînţeles, pentru toţi copiii care nu pot vedea această zi", a adăugat ea.

Moriniere spune, de asemenea, că nu era nevoie să se adauge dreptul la avort în Constituţie. "Am importat o dezbatere care nu este franceză, deoarece Statele Unite au fost primele care au eliminat acest lucru din lege, odată cu abrogarea deciziei Roe vs. Wade", a spus ea. "A existat un efect de panică din partea mişcărilor feministe, care doreau să graveze acest lucru în marmura Constituţiei", a comentat ea.

 

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Macron i-a numit „complet idioţi” pe liderii unei ţări, declanșând un conflict diplomatic. De la ce a pornit scandalul

„Ucraina are nevoie de maşina ta!” Zeci de automobile au fost vandalizate în Franţa cu acest mesaj misterios

Răbufnire în instanță în procesul care a șocat Franța. Fiica principalului acuzat: „Vei muri singur, ca un câine”

Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Franța: Circulația trenurilor va fi îngreunată

Partenerii noștri