Live

„Păcat de telefon.” O femeie a petrecut 7 ore blocată între stânci, cu capul în jos, după ce a încercat să își recupereze mobilul

Data actualizării: Data publicării:
O femeie a petrecut 7 ore blocată între stânci, cu capul în jos, după ce a încercat să își recupereze mobilul. Foto: NSW Ambulance

O tânără a petrecut ore întregi blocată cu capul în jos, după ce s-a strecurat printre două stânci în încercarea de a-și recupera telefonul. Incidentul a avut loc în timpul unei drumeții în Australia, scrie BBC.

Matilda Campbell se plimba în regiunea Hunter Valley din New South Wales la începutul acestei luni, când a căzut în crevasa de aproximativ 3 metri. A fost începutul unei intervenții care a durat 7 ore, timp în care serviciile de urgență au efectuat o operațiune de salvare „provocatoare” - care a inclus chiar și mutarea mai multor bolovani.

O femeie a petrecut 7 ore blocată între stânci, cu capul în jos, după ce a încercat să își recupereze mobilul. Foto: NSW Ambulance

Chiar și după ce au reușit să scoată o piatră de 500 kg din drum, tot nu a fost suficient pentru a o scoate pe femeie.

„În cei 10 ani ai mei ca paramedic, nu am participat la o intervenție ca aceasta, a fost o provocare, dar plină de satisfacții”, a declarat Peter Watts, un paramedic cu serviciul de ambulanță New South Wales.

O femeie a petrecut 7 ore blocată între stânci, cu capul în jos, după ce a încercat să își recupereze mobilul. Foto: NSW Ambulance

Femeia petrecuse deja mai bine de o oră atârnată cu capul în jos înainte de sosirea salvatorilor, încercările prietenilor de a o elibera fiind fără succes.

Watts a numit-o pe tânără „soldat” într-un interviu acordat ABC din Australia.

„Ne-am gândit cu toții, cum a ajuns acolo jos – și cum o vom scoate afară?”

Incredibil, femeia salvată a rămas doar cu zgârieturi și vânătăi minore, au transmis reprezentanții Ambulanței NSW.

Ea nu a reușit, însă, să-și recupereze telefonul.

„Mulțumesc echipei care m-a salvat, sunteți adevărați salvatori de vieți”, a scris ea într-un mesaj online. „Păcat de telefon, totuși,” a adăugat.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Operațiune de salvare la limită. Polițiștii l-au oprit pe un bărbat care ameninţase că se va sinucide. Voia să facă o bombă

Doi părinți din Australia au pretins că fiul lor are cancer pentru a primi donații. I-au ras sprâncenele și l-au pus în scaun cu rotile

Australia vrea să forțeze în continuare marile platforme digitale să plătească pentru afișarea știrilor

O maşină a fost incendiată în Australia şi mai multe clădiri au fost pictate cu graffiti anti-Israel

Partenerii noștri