Live

P. Diddy e acuzat de o nouă agresiune sexuală asupra unui bărbat de 39 de ani. „După ce a băut, a început să se simtă dezorientat”

Data publicării:
Imagine de arhivă de la o petrecere a lui P. Diddy în 2012. Foto: Profimedia Images

Rapperul şi influentul producător american de hip-hop Sean „P. Diddy” Combs este acuzat că a agresat un bărbat în vârstă de 39 de ani în 2022, informează ABC News, preluată de news.ro.

Reclamantul, care a depus plângerea sub anonimat, explică faptul că la acea vreme a participat la o petrecere organizată de P. Diddy „într-o casă mare şi plină de farmec din New York”, în timpul căreia a fost invitat să consume alcool.

„După ce a băut, reclamantul a început să se simtă dezorientat, să îşi piardă controlul corpului şi cunoştinţa”, afirmă în plângere avocatul său, Tony Buzbee, care reprezintă peste 150 de victime ale lui P. Diddy.

Când şi-a recăpătat cunoştinţa, reclamantul a spus că se afla „într-o cameră întunecată cu pereţi negri, pe un pat cu aşternuturi negre” şi că P. Diddy era „deasupra lui, pe cale de a-l sodomiza”.

Noi plângeri continuă să fie depuse împotriva lui P. Diddy. Rapperul a fost deja acuzat de agresiune sexuală la sfârşitul lunii octombrie de un bărbat care avea 10 ani la momentul incidentului, în 2005.

Artist cu multe porecle în lumea muzicii şi a afacerilor, P. Diddy este descris de presupusele sale victime drept un prădător sexual violent care folosea alcoolul şi drogurile pentru a obţine supunerea lor.

Potrivit acuzării, acesta a pus la punct un sistem de trafic sexual, forţându-şi victimele să întreţină relaţii sexuale cu lucrătoare sexuale, pe care apoi le filma. Mai mult de o sută de victime au fost identificate.

Joi, un judecător al tribunalului federal din Manhattan a stabilit data de 5 mai 2025 pentru începerea procesului penal al rapperului, iar pentru moment acesta rămâne în arest.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Antony Blinken: Ucraina trebuie să decidă între „continuarea luptei și negocieri pentru o încetare a focului”

Partenerii noștri