Live

Originea Covid-19 nu este cunoscută nici astăzi. La cinci ani de la debutul pandemiei, OMS cere din nou informații Chinei

Data actualizării: Data publicării:
La 31 decembrie 2019, autorităţile sanitare din Wuhan au informat biroul OMS din China despre cazuri locale de „pneumonie virală”. Sursa foto: Profimedia Images

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut din nou Chinei - la cinci ani de la începutul pandemiei Covid-19 - să împărtăşească datele şi informaţiile de care dispune, în vederea înţelegerii modului în care a început pandemia.

„Continuăm să cerem Chinei să împărtăşească datele şi accesul, pentru ca să putem înţelege originile covid-19. Este un imperativ moral şi ştiinţific. Fără transparenţă, împărtăşire şi cooperare între ţări, lumea nu se poate pregăti în mod adecvat împotriva unor viitoare pandemii sau să le prevină”, se subliniază într-un comunicat OMS transmis pe X.

Agenţia de sănătate a ONU aminteşte cum, la 31 decembrie 2019, Biroul său în China a luat la cunoştinţă dintr-un comunicat al autorităţilor sanitare din Wuhan despre cazuri de ”pneumonie virală” în oraş.

„În săptămânile, lunile şi anii care au urmat, covid-19 ne-a bulversat vieţile şi lumea”, subliniază agenţia,

La începutul lui decembrie, directorul general al OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus se întreba dacă lumea este mai bine pregătită de o eventuală viitoare pandemie. „Răspunsul este da şi nu”, declara el într-o conferinţă de presă.

„Dacă viitoarea pandemie ar apărea azi, lumea s-ar confrunta în continuare cu aceleai slăbiciuni şi vulnerabilităţi care au permis Covid-19 să se implaneze şi răspândească în urmă cu cinci ani”, avertiza acesta.

„Însă lumea a tras şi multe concluzii dureroase ale pandemiei şi a luat măsuri importante pentru a-şi consolida apărarea împotriva epidemiilor şi pandemiilor viitoare”, adăuga el.

În decembrie 2021, au început negocieri naţionale în vederea ajungerii la un acord privind prevenţia, pregătirea şi intervenţia în cazul unei noi pandemii. Cele 194 de state membre ale OMS care negociază acest tratat s-au pus de acord asupra esenţialului a ceea ce ar urma să conţină, dar sunt blocate în continuare de aspecte practice importante. Data limită a negocierilor este, pentru moment, stabilită în mai 2025.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția furioasă a Chinei după ce Statele Unite au anunțat că vor să interzică dronele chinezești

Xi Jinping afirmă în mesajul de Anul Nou că nimeni nu poate opri „reunificarea” Chinei cu Taiwanul

Reacția Chinei la solicitările OMS pentru acces la mai multe informaţii cu privire la COVID-19

China a finalizat construcţia celui mai lung tunel de autostradă din lume, în Xinjiang

Partenerii noștri