Live

ONU a stabilit obiectivul climatic al aviației pe termen lung: Emisii zero până în 2050

Data publicării:
Un organism al Națiunilor Unite a convenit vineri un obiectiv aspirațional pe termen lung pentru aviație, cu emisii zero până în 2050. Foto: GettyImages

Un organism al Națiunilor Unite a convenit vineri un obiectiv aspirațional pe termen lung pentru aviație, cu emisii zero până în 2050, în ciuda oponenței din partea Chinei și Rusiei, relatează Reuters.

Decizia, descrisă drept un „compromis” de mai multe țări europene, care își doreau o țintă mai ambițioasă, a fost primită cu aplauze de membrii adunării Organizației Aviației Civile Internaționale (ICAO), formată din 193 de țări, care se desfășoară la fiecare trei ani.

China, Rusia și Eritreea au pus la îndoială fezabilitatea obiectivului fără prea multe argumente, și au susținut că țările dezvoltate trebuie să ofere sprijin financiar națiunilor în curs de dezvoltare care încă își dezvoltă piețele de aviație.

O reuniune pregătitoare a ICAO, din iulie, a pus bazele pentru obiectivul neobligatoriu, după ani de discuții.

Companiile aeriene au adoptat anul trecut un obiectiv de zero emisii până în 2050, lucru care a atras rezerve din partea transportatorilor chinezi.

Companiile aeriene au făcut presiuni pentru acțiuni globale, pentru a evita ca țările să impună reguli și taxe diferite pentru a reduce emisiile.

„Deși acordul nu este perfect, el se bazează pe progresele remarcabile pe care le-am făcut în ultimele decenii și va preveni o multitudine de măsuri globale”, au spus reprezentanții companiei aeriene Airlines for America.

Adunarea a aprobat, de asemenea, modificări ale liniei de bază ale acordului emblematic al ICAO privind emisiile din aviație, CORSIA.

ICAO nu poate impune reguli, dar deciziile sale influențează politicile naționale. Oficialii speră că o țintă globală stabilită prin ICAO va depăși anunțurile din industrie pentru a spori aprovizionarea cu noi combustibili durabili pentru aviație (SAF) și a încuraja investițiile private.

Țările iau măsuri pentru a stimula utilizarea SAF, Europa solicitând folosirea unui combustibil curat în cadrul pachetului său „Fit for 55”, iar Statele Unite urmăresc să producă 3 miliarde de galoane de acest tip de combustibil până în 2030.

Dan Rutherford, directorul de aviație al Consiliului Internațional pentru Transport Curat (ICCT), cu sediul în SUA, a declarat că țările mai bogate vor trebui să își reducă în mod special emisiile, deoarece țările în curs de dezvoltare încă își dezvoltă piețele.

„Pentru a crea un spațiu ca țările mai sărace să își dezvolte sectoarele de aviație, țările mai bogate vor trebui să atingă nivelul maxim al emisiilor și mai repede”, a spus el.

Jo Dardenne, director de aviație la Transport & Environment, cu sediul la Bruxelles, a spus că obiectivul impus acum este un lucru mai bun decât lipsa unuia.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum arată viața în cel mai poluat oraș din lume: „Parcă ar fi chili în ochii mei”

SUA s-au opus, prin veto, adoptării unei rezoluții care cerea încetarea focului în Gaza, prezentată în Consiliul de Securitate al ONU

Înalta Curte: Pensiile anticipate parțiale ale românilor care au locuit în zone poluate nu pot fi recalculate

Un convoi umanitar ONU a fost atacat „cu violență” în Fâșia Gaza. Aproape 100 de camioane care transportau alimente au fost jefuite 

Partenerii noștri