Live

OMS, precaută faţă de vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de Rusia

Data publicării:
Vaccinul anti-COVID a devenit subiect de ceartă între puterile mondiale. Foto: Profimedia Images

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a reacţionat marţi cu precauţie la anunţul făcut de cercetători ruşi, potrivit căruia un vaccin anti-COVID-19 este aproape gata pentru a fi aplicat populaţiei largi şi a amintit că trebuie respectate toate fazele de testare înainte de a putea obţine autorizaţia, relatează EFE, citată de Agerpres.

"Există în prezent sute de vaccinuri (împotriva COVID-19) în proces de testare şi trebuie să îndeplinească toate normele şi reglementările prevăzute pentru a fi aplicate în siguranţă", a declarat purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier, la o conferinţă de presă. Oficialul OMS a declarat că în unele ocazii "sunt raportate descoperiri care ulterior întârzie, pentru a parcurge toate fazele necesare" şi a putea fi aplicate pe scară amplă.

Ministrul rus al sănătăţii, Mihail Muraşko, a anunţat la 1 august că Centrul naţional de studii epidemiologice şi microbiologice Gamalei a încheiat testele pentru vaccinul său împotriva noului coronavirus ce cauzează boala COVID-19, astfel încât a început etapa de înregistrare a produsului.

Potrivit titularului Sănătăţii, medicii şi personalul sanitar vor fi primii care vor primi vaccinul şi este prevăzut ca din 10 august să fie trimis în diferite regiuni ale Rusiei, unde va fi realizată o campanie mai amplă de vaccinare începând din toamnă.

Dezvoltarea vaccinurilor necesită cel puţin trei faze de mai multe luni ca durată (în care este inoculat unor grupuri şi comunităţi tot mai ample în căutarea unor eventuale efecte secundare), un proces care poate dura câţiva ani.

OMS a anunţat că va trece cel puţin un an şi jumătate până va obţine un vaccin împotriva COVID-19, deşi progresele rapide înregistrate de ţări ca Rusia, SUA, China sau Marea Britanie au alimentat speranţa unei reduceri a acestei perioade, în contextul unei pandemii care este departe de a fi depăşită.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Epidemia de Mpox este în continuare o urgență de sănătate publică, a anunțat OMS

Şase răniţi, între care patru copii, într-un atac asupra unui centru de vaccinare din Gaza (OMS)

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Partenerii noștri