Live

Oficial ONU: Este posibil ca Mohammed bin Salman să fi avut un rol în asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi

Data publicării:

Există probe suficiente în vederea deschiderii unei anchete vizând oficiali saudiţi de rang înalt - inclusiv prinţul moştenitor Mohammed bin Salman - în dosarul Khashoggi, a apreciat miercuri o expertă ONU în drepturile omului, îndemnându-l pe secretarul general al ONU să deschidă această anchetă, relatează AFP, citată de news.ro.

După ce a anchetat timp de şase luni moartea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, raportoarea specială ONU cu privire la execuţii extrajudiciare Agnès Callamard a anunţat, într-un raport, că a ”stabilit că există elemente de probă credibile care justifică o anchetă suplimentară cu privire la responsabilitatea individuală a unor oficiali saudiţi de rang înalt, inclusiv a prinţului moştenitor” Mohammed bin Salman, supranumit MBS.

Ea a avertizat împotriva ”importanţei disproporţionate acordate identificării autorului crimei”, subliniind că justiţia nu trebuie să stabilească doar responsabilitatea autorului - fizic - al crimei.

O anchetă judiciară ”vizează, de asemenea, dacă nu cumva în primul rând, să identifice persoanele care, în contextul comiterii unei încălcări, au abuzat de responsabilităţile postului lor de autoritate sau nu şi le-au îndeplinit”, subliniază ea în raport.

Callamard - care la fel ca alţi independenţi ONU nu vorbeşte în numele Organizaţiei Naţiunilor Unite - consideră Arabia Saudită ”responsabilă” de ”execuţia extrajudiciară” a jurnalistului, un critic al puterii saudite, care a murit în mod brutal în octombrie în sediul Consulatului ţării sale la Istanbul.

După ce a negat, iniţial, crima, Riadul a avansat mai multe versiuni contradictorii şi susţine în prezent că Jamal Khashoggi a fost ucis într-o operaţiune neautorizată de către putere.

Experta ONU îl îndeamnă pe secretarul general al ONU Antonio Guterres ”să deschidă o anchetă penală de urmărire cu privire la asasinarea domnului Khashoggi, în vederea constituirii unor dosare solide despre fiecare dintre presupuşii autori”.

Şeful ONU ”ar trebui să fie el însuşi în măsură să deschidă o anchetă penală internaţională de urmărire, fără să fie necesar să intervină vreun stat”, relevă ea.

Jamal Khashoggi, care a emigrat în Statele Unite, era un critic al prinţului miştenitor Mohammed bin Salman.

Potrivit unor informaţii de presă, CIA a apreciat că asasinatul probabil a fost comandat de către prinţul moştenitor - liderul de facto al regatului saudit.

În procedura lansată în justiţia saudită, acuzarea l-a dezvinovăţit pe prinţul moştenitor şi a inculpat 20 de persoane, cerând pedeapsa cu moartea împotriva a cinci dintre aceşti bărbaţi.

În raportul său, Callamard cere de asemenea poliţiei federale americane (FBI) să deschidă o anchetă cu privire la jurnalist, care era rezident american.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Câți civili ucraineni au fost uciși de ruși de la începutul conflictului. ONU a dat publicității cifrele oficiale

Marea Britanie anunță un ajutor de zeci de milioane de euro prin care îi sprijină „pe cei mai vulnerabili sirieni”

Protest topless la sediul ONU. Activiste înarmate cu o drujbă și pictate pe piept cu mesaje anti-Rusia au vandalizat un monument

ONU cere un ajutor de 4 miliarde $ pentru palestinieni. „Amploarea masacrelor şi distrugerii din Fâşia Gaza sunt fără precedent”

Partenerii noștri