Live

Oficial german: Retragerea militarilor americani din Germania este „complet inacceptabilă”

Data publicării:
Foto: Facebook/US Department of Defense

Decizia președintelui american Donald Trump de a retrage 9.500 de militari americani din Germania este „complet inacceptabilă”, mai ales în condițiile în care Washingtonul nu a informat în prealabil Berlinul despre acest demers, este de părere coordonatorul german pentru relațiile transatlantice, Peter Beyer, informează Agerpres.

„Acest lucru este complet inacceptabil, mai ales de vreme ce nimeni la Washington nu s-a gândit să informeze în avans despre acest lucru Germania, aliatul lor din NATO", a subliniat Beyer, membru al Uniunii Democrat-Creştine (CDU), partidul de guvernământ al cancelarului Angela Merkel, într-o declaraţie acordată cotidianului Rheinische Post.

Preşedintele Donald Trump a ordonat armatei americane retragerea a aproximativ 9.500 de soldaţi din Germania, conform declarațiilor, făcute sub protecția anonimatului, de către un înalt oficial american. Retragerea soldaților americani din regiune este văzută ca o decizie care afectează unitatea NATO și un semn de slăbiciune în fața atitudinii tot mai ostile a Moscovei.

După decizia lui Trump, şeful diplomaţiei germane Heiko Maas a spus că regretă retragerea militarilor americani din Germania şi a descris relaţiile Berlinului cu SUA drept „complicate”.

În prezent, trupele americane din Germania operează un foarte important spital militar la Ramstein. De asemenea, contingentul militar SUA din Germania este folosit pentru dislocarea rapidă de forțe americane pentru sprijinirea aliaților NATO din Europa și ca principal factor de descurajare a agresiunilor venite din partea Rusiei.

Conform New York Times, retragerea militarilor din Germania va include o escadrilă de avioane F-16 și mai multe unități de sprijin logistic ale armatei americane. Retragerea, cea mai semnificativă din timpul mandatului lui Donald Trump, nu este considerată a fi justificată, în condițiile în care Rusia nu a dat vreun semn de reducere a atitudinii sale ostile față de NATO.

Editor web: Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri