Live

O vloggeriță, care spunea că s-a vindecat de cancer cu dieta vegană, a murit din cauza cancerului

Data actualizării: Data publicării:

O femeie devenită cunoscută pe YouTube datorită stilului de viață vegan pe care îl promova, a murit răpusă de cancer. Ea declarase anterior că sucurile „anti-cancer” au ajutat-o să se vindece de boala necruțătoare.

Mari Lopez, din Houston, Texas, avea un canal de YouTube, alături de nepoata ei, Liz Johnson. Ea le-a spus celor câteva sute de mii de urmăritori că a refuzat tratamentul tradițional după ce a fost diagnosticată cu cancer la sân. Ea a ales, în schimb, să consume sucuri naturale „anti-cancer” timp de 90 de zile, potrivit Daily Mail.

La patru luni după ce a renunțat la alimentele de origine animală, femeia a anunțat că e în remisie și a spus că acest regim a vindecat-o de cancer, dar și de „lesbianism”.

Liz, nepoata femeii, a declarat recent că Mari Lopez a murit în decembrie 2017, după ce boala s-a răspândit în sânge, la ficat și plămâni. Liz a mărturisit că într-un final, mătușa ei a încercat chimioterapia și radioterapia, însă era deja prea târziu, așa că tratamentul tradițional nu a avut efect.

Liz susține însă că de vină pentru recidivarea cancerului este mama lui Mari Lopez, care ar fi îndemnat-o să mănânce carne.

„Mătușa mea a fost inconsecventă în dietă. Ea nu a continuat dieta cu sucuri după ce a fost diagnosticată a doua oară, ea a ales radiațiile și chimioterapia”, afirmă tânăra.

Deși de-a lungul timpului, oamenii de știință au petrecut zeci de ani de zile și miliarde de dolari pe nenumărate studii despre mâncare și cancer, până acum nu s-a descoperit „dieta minune”, care să prevină boala misterioasă.

Medicii oncologi avertizează că promovarea unei diete anti-cancer este înșelătoare, întrucât aceste cure nu sunt demonstrate științific. Cu toate astea, medicii subliniază că e importantă o dietă sănătoasă și variată pentru orice afecțiune, pentru a le asigura pacienților nutrienții necesari.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

CNA a dispus eliminarea materialelor legionare de pe YouTube și Facebook și a sesizat DNSC privind site-uri extremiste

Ce a aflat un bărbat după câteva analize de rutină

Tot mai multe cazuri de cancer intestinal depistate la tineri. Care sunt cauzele

Partenerii noștri