Live

O româncă a fost scalpată într-un service auto din Italia, după ce și-a prins părul într-un lift hidraulic

Data publicării:

O româncă de 26 de ani, cu domiciliul în Biella (Italia), a ajuns în stare gravă la spital după ce și-a prins părul într-un lift hidraulic și a fost scalpată de utilaj, informează La Stampa.

Femeia se afla alături de logodnicul ei, tot român, într-un service auto din Occhieppo Superiore. Unitatea rămăsese fără autorizație din 2018, însă funcționa în continuare.

Din motive încă necunoscute, părul lung al femeii a fost prins în sistemul hidraulic de ridicare, iar acesta i-a smuls scalpul înainte ca cei prezenți de față să poată reacționa.

Femeia a fost transportată la spitalul din Ponderano. Din cauza durerilor mari, pacienta a fost sedată, astfel încât anchetatorii nu au reușit să o interogheze cu privire la cele întâmplate.

Potrivit La Stampa, anchetatorii nu sunt convinși în totalitate că a fost doar un accident și urmează să efectueze și o expertiză tehnică asupra cricului hidraulic. Există două tipuri de astfel de utilaje: unul automat, care funcționează doar cât timp este acționat prin apăsarea unui buton, precum și o variantă mai veche care urcă sau coboară întreaga cursa printr-o singură apăsare. În cazul în care se descoperă că cricul hidraulic în cauză este automat, investigațiile ar putea lua o nouă turnură.

Carabinierii urmează să stabilească și cum funcționa în continuare service-ul auto, deși își pierduse autorizația în 2018.

Editor web: V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Noi dezvăluiri în cazul românilor luați de ape, în Italia: Au sunat de 4 ori la 112, elicopterul a venit abia după 30 de minute

VIDEO Scene sfâșietoare în Italia. Cei trei tineri români au fost filmați îmbrățișându-se înainte de a fi uciși de viitură

Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără o mână

Un român se îmbrăca în Mickey Mouse ca să jefuiască familiile pe străzile din Bologna. O avea alături și pe Minnie Mouse

Partenerii noștri