O profesoară de engleză și-a agresat sexual un elev de 13 ani, apoi l-a reclamat că o hărțuiește
O profesoară din Texas care a recunoscut că a întreținut relații sexuale cu un băiat de 13 ani în sala de clasă și-a amânat executarea sentinței după ce a născut.
Marka Bodine va fi condamnată la doar 60 de zile de închisoare pentru abuz sexual, în timp ce procurorii se așteptau la o pedeapsă de până la 40 de ani de închisoare.
Profesoara de 32 de ani și-a cunoscut victima în timp ce preda limba engleză la o școală din apropierea orașului Houston, din Texas.
Băiatul le-a spus polițiștilor că Bodine a început să discute cu el prin intermediul jocului video online Fortnite, dar în curând au conversat față în față și să-și trimită mesaje, unde lucrurile au devenit explicite, potrivit New York Post.
Băiatul abia împlinise 13 ani când a avut pentru prima dată relații intime cu profesoara, potrivit documentelor judecătorești. Abuzul a continuat timp de trei ani, adolescentul spunându-le anchetatorilor că el și Bodine au făcut sex în sala de clasă, dar și în mașina ei de mai multe ori.
Între timp, Bodine a divorțat de soțul ei și s-a mutat într-un complex de apartamente în care locuia și băiatul. Abuzul a ieșit la lumină după ce aceasta le-a spus autorităților școlare că este hărțuită de un fost elev.
A fost declanșată o anchetă, ocazie cu care au fost verificate telefoanele lui Bodine și ale băiatului și au fost găsite mesajele explicite.
Ulterior, ea a recunoscut la Poliție că a întreținut relații sexuale cu băiatul, care acum are 16 ani.
Bodine a fost acuzată de abuz sexual în formă continuată asupra unui copil, dar condamnarea ei a fost amânată pentru că a născut recent. Adolescentul nu este tatăl copilului.
Pe lângă pedeapsa de 60 de zile de închisoare, Bodine va fi înregistrată ca infractor sexual.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News