Live

O familie aflată în vacanță în Europa a descoperit o cameră ascunsă care transmitea live

Data publicării:

O familie din Noua Zeelandă a avut o surpriză neplăcută când a ajuns la cazarea lor din Cork, Irlanda, unde urmau să își petreacă vacanța. În locuința închiriată pe Airbnb, ei au descoperit cu stupoare o cameră de filmat ascunsă, care transmitea live din sufragerie, scrie CNN.

Nealie și Andrew Barker, din Auckland, se aflau în timpul unei călătorii de 14 luni prin Europa, alături de cei patru copii și o nepoată, când au ajuns în Irlanda. Andrew Baker, specialist pe securitate, voia să verifice dacă locuința avea Wi-fi când a descoperit o cameră de supraveghere ascunsă, care transmitea live chiar din livingul casei.

Camera era ascunsă în ceea ce părea a fi un senzor de detectare a fumului sau a monoxidului de carbon.

„Am avut un șoc, a fost un sentiment îngrozitor. Am sunat la Airbnb, însă la telefon nu au putut să ne dea un sfat concret. Ne-au spus doar că, dacă anulăm rezervarea, nu ne vom primi banii înapoi”, a declarat Nealie Barker.

Familia l-a sunat apoi pe proprietarul care le-a închiriat locuința. Când a auzit însă că oamenii au descoperit camera ascunsă, omul le-a închis telefonul. Mai târziu, a sunat înapoi și le-a spus că aceea era singura cameră ascunsă în locuință.

„Nu ne-am simțit deloc ușurați. Airbnb nu a părut să își dea seama de gravitatea situației. Ei tratau situația ca și când ar fi fost vorba despre o rezervare anulată”, au povestit soții Barker.

Familia și-a schimbat imediat cazarea și a mers la un hotel din apropiere. Cum Airbnb nu a răspuns solicitărilor familiei, ba mai mult, i-a permis proprietarului să închirieze din nou locuința, australienii au postat un mesaj pe Facebook, în care detaliau ce s-a întâmplat.

Abia când povestea a fost preluată de media australiană, Airbnb a dat un comunicat în care a anunțat că proprietarul a fost interzis pe platforma de închirieri de locuințe și și-a cerut scuze pentru situație.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Israelul își închide ambasada dintr-o țară europeană, din cauza „politicilor antiisraeliene”. Dar deschide una în Republica Moldova

Airbnb implementează „tehnologia antiparty” pentru a preveni petrecerile de Revelion

Cum s-a întors Irlanda împotriva lui Conor McGregor. „Oamenii nu vor să aibă de-a face cu el”

TikTok este acuzată și în Irlanda de dezinformare în alegeri. Ce aberații au circulat acolo, fără cenzură

Partenerii noștri