Țările unde se aplică cele mai multe pedepse capitale. Numărul execuţiilor în lume a ajuns la cel mai ridicat nivel de după 2015
Numărul execuţiilor în lume a atins cel mai înalt nivel de după 2015, determinat de o creştere semnificativă în Iran, a transmis miercuri Amnesty International în raportul său anual privind pedeapsa cu moartea, potrivit AFP.
Organizaţia pentru drepturile omului cu sediul la Londra a numărat 1.153 de execuţii în 2023 - fără a include China, care nu oferă cifrele sale -, o creştere de peste 30% faţă de 2022.
Numărul condamnărilor la moarte a crescut cu 20%, totalizând 2.428.
Conform Amnesty, cele cinci ţări cu cele mai multe execuţii în 2023 sunt China, unde ele sunt estimate la câteva mii, Iran, Arabia Saudită, Somalia şi Statele Unite.
Numai Iranul a executat 853 de persoane, cu aproape 50% mai mult decât în 2022, notează AFP, citată de Agerpres.
„Autorităţile iraniene au arătat un dispreţ total faţă de viaţa umană”, a subliniat secretarul general al Amnesty International, Agnes Callamard, citată într-un comunicat.
Ea a remarcat o înmulţire a execuţiilor pentru infracţiuni legate de droguri, cu un „efect discriminatoriu” asupra unor comunităţi.
În ciuda acestei creşteri în 2023, concentrată în special în Orientul Mijlociu, „ţările care continuă să efectueze execuţii sunt din ce în ce mai izolate”, a subliniat ea.
Numărul lor s-a redus la şaisprezece anul trecut, scăzând la un nivel fără precedent. Nu au fost înregistrate execuţii în Belarus, Japonia, Myanmar sau Sudanul de Sud, spre deosebire de 2022.
În Asia, Pakistanul a abrogat pedeapsa cu moartea pentru infracţiunile legate de droguri, în timp ce Malaezia a abolit pedeapsa automată cu moartea pentru anumite infracţiuni.
În schimb, Africa Subsahariană este una dintre regiunile în care numărul condamnărilor la moarte a crescut, de la 66% la 494 în 2023. Execuţiile, toate în Somalia, s-au triplat, ajungând la 38.
În Statele Unite, unde au avut loc 24 de execuţii, mai multe state au un „angajament neclintit faţă de pedeapsa cu moartea”, şi-a exprimat regretul Callamard, care a denunţat metoda asfixierii prin azot practicată în Alabama.
Raportul Amnesty nu numără miile de execuţii suspecte din China, Coreea de Nord sau Vietnam, organizaţia văzând în secretomania din jurul acestor cifre dorinţa de a insufla „frică”.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News