Live

Noua Zeelandă a acordat un permis de "lucrători esențiali" echipei de filmare a "Avatar 2"

Data actualizării: Data publicării:
Regizorul James Cameron (stânga), alături de Sam Worthington (centru) și Sigourney Weaver (dreapta), actori în filmele Avatar 1 și 2 (Foto: Gustavo Caballero/Getty Images)

Echipa de filmare a producţiei "Avatar 2" a reuşit să evite restricţiile impuse de Noua Zeelandă din cauza pandemiei de COVID-19. Filmarea va fi reluată în Noua Zeelandă datorită unor permise de acces special, de "lucrători esenţiali", acordate persoanelor care fac parte din echipă, fapt ce a generat critici din partea unor cetăţeni ai acestei ţări, relatează marţi agenția EFE, citată de Agerpres.

Echipa de producţie a filmului "Avatar 2", formată din 56 de persoane, printre care şi regizorul James Cameron, a ajuns în Noua Zeelandă la sfârşitul săptămânii trecute cu un zbor privat din Los Angeles şi trebuie să stea în carantină timp de 14 zile.

Jon Landau, unul dintre producătorii filmului, a publicat pe reţelele de socializare o fotografie la sosirea sa în Noua Zeelandă, ce îl prezintă alături de James Cameron, fără să poarte măşti sanitare.

Primele filmări la "Avatar 2" au început la jumătatea anului 2017, iar echipa s-a mai deplasat anul trecut în această țară pentru a filma unele scene. Filmul are un buget de 250 de milioane de dolari.

Echipa, care lucrează simultan şi la "Avatar 3", preconiza să revină în această ţară la începutul anului 2020, dar filmările au fost sistate din cauza pandemiei.

Noua Zeelandă şi-a închis graniţele în martie şi a instituit măsuri de izolare timp de mai multe săptămâni. În prezent, ţara se află în etapa de relaxare a restricţiilor, după confirmarea în total a 1.150 de cazuri şi 22 de decese asociate COVID-19.

Luna trecută, Comisia Cinematografică din Noua Zeelandă a considerat sigură reluarea filmărilor cinematografice şi pentru producţii de televiziune.

Ministrul neo-zeelandez al Economiei, Phil Twyford, a acordat un permis special membrilor echipei de filmare de la "Avatar 2", care figurează ca "lucrători esenţiali".

Noua Zeelandă este una dintre cele mai de succes ţări în combaterea noului coronavirus, intrarea străinilor fiind restricționată.

Excepția acordată personalului din echipa de filmare nu a fost apreciată de o parte a populaţiei.

Mai mulţi utilizatori de Twitter şi-au exprimat marţi nemulţumirea prin mesaje precum cel publicat de utilizatorul @KiwiSAHD: "Azi vă informăm despre două noi focare (de contagiere) în Aotea Square şi la hotelul «Avatar 2»".

James Cameron vrea să încheie filmările în acest an, astfel încât filmul să poată fi lansat în decembrie 2021, după aproape 12 ani de la premiera filmului original.

Redactor: Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Scoția interzice aplicația WhatsApp pe telefoanele guvernamentale

Care ar fi pierderile economice mondiale în cazul unei noi pandemii

Alegeri parlamentare 2024 în Diaspora: Prezența la vot considerabil mai mare decât în 2020. Câți români din străinătate au votat deja

Partenerii noștri