Live

Nikolas Cruz și grupul de admiratoare care îi trimit bani, scrisori de dragoste sau fotografii în ipostaze sexy. Cum explică psihologii fascinația pentru criminali

Data publicării:
@Guliver/GettyImages

Nikloas Cruz, autorul cumplitului atac armat de la Liceul Marjory Stoneman Douglas din Parkland, Florida, în care au murit 17 oameni, își petrece cel mai mult timp singur, izolat de ceilalți deținuți de la închisoarea Broward. Singurele interacțiuni pe care le are sunt cu avocatul său și cu oficiali ai penitenciarului.

Ca să justifice masacrul comis de Nikolas Cruz la școala din Florida, soldat cu 17 morți, avocații au dat vina pe mama lui. FOTO: Guliver/GettyImages

Însă în ciuda acestei izolări și a naturii șocante a faptelor de care este acuzat, Cruz primește scrisori de la hoarde de admiratoare - dar și câțiva admiratori - de pe tot teritoriul Statelor Unite.

„Sunt grămezi de scrisori. În cei 40 de ani în care am activat ca avocat din oficiu, n-am văzut atât de multe scrisori trimise unui inculpat. Toi primesc câteva din când în când, dar niciodată atât de multe”, a declarat Howard Finkelstein, care lucrează la biroul de avocatură care se ocupă de apărarea lui Cruz.

Iar fanii nu îi trimit doar scrisori, ci și bani. Nu mai puțin de 800 de dolari s-au strâns până acum în contul tânărului, administrat de statul american.

„Știu că ai nevoie de un prieten acum. Rezistă și ține capul sus”, i-a scris o persoană de 18 ani din New York. O femeie din Chicago, în schimb, i-a trimis fotografii cu ea în ipostaze sexy, iar un bărbat mai în vârstă din New York, poze cu el într-o decapotabilă.

Oficialii închisorii i-au citit doar o parte dintre scrisori, cele includeau și rugăciuni. Nu i-au dat însă toate scrisorile pe care le-a primit.

„Nu i-am citit și nu-i vom citi scrisorile de la fani și nici nu-i vom arăta pozele cu adolescente mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate”, a spus Finkelstein.

Chiar dacă este ciudat ca un tânăr precum Cruz să aibă „groupies” (n.r. un termen folosit de americani pentru a descrie fetele obsedate de o anumită vedetă de sex masculin), fenomenul nu este unul ieșit din comun. Charles Manson, liderul cultului care a îngrozit California în anii ‘60 s-a logodit în închisoare. Iar Ted Bundy, unul dintre cei mai temuți criminali în serie din SUA, care a mărturisit că a torturat, ucis și violat peste 30 de femei, s-a căsătorit și chiar a făcut un copil în spatele gratiilor.

Lisa Brateman, psihoterapeut și specialist în relații din New York, spune că există o varietate de motive pe care femeile le vor folosi pentru a justifica o relație cu un criminal.

„Câteodată crima în sine poate fi un component care le motivează. Bărbații și femeile care se împrietenesc cu un criminal în masă îi găsesc scuze pentru comportamentul violent dacă s-au gândit vreodată să acționeze într-un mod violent sau chiar au făcut-o. De multe ori neagă actele de violență sau găsesc atrăgător faptul că un criminal a ales să acționeze în baza furiei și să comită o crimă”, a spus Brateman.

Peroanele care suferă de hibristofilie (n.r. atracție sexuală față de criminali odioși) sunt ca și drogați în prezența unor oameni precum Cruz, explică Brateman.

„Criminalii notorii sunt câteodată tratați precum celebritățile și de multe ori primesc foarte multă atenție din cauza fascinației care îi înconjoară. Din păcate aceste femei nu înțeleg că sunt manipulate de un psihopat”, a spus Brateman. Intră în joc acum și timpul pe care un astfel de inculpat îl are la dispoziție. „Persoana iubită devine captivă. Prizonierii sunt mult mai atenți datorită timpului pe care îl au la dispoziție”, a spus Brateman pentru Refinery29, adăugând că adolescenții în special sunt vulnerabili în fața acestor sentimente. Femeile care caută compania unor criminali precum Cruz vor proiecta asupra lor calități pe care ele vor ca ei să le aibă.

Iar social media și vasta cantitate de informație disponibilă online face ca baza de fani a unui criminal să se dezvolte rapid.

Potrivit unui articol apărut în Times, statul Florida va cere cel mai probabil pedeapsa cu moartea în cazul lui Cruz. Asta în timp ce avocații tânărului au spus că acesta va pleda vinovat dacă i se garantează închisoare pe viață.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum arată câinele robot care îl păzește pe Donald Trump. „Spot” este pus de Secret Service să patruleze la Mar-a-Lago

Sute de cărți interzise în școlile din Florida la cererea părinților. Printre ele, opere de Kurt Vonnegut, Hemingway, Mark Twain

Alegeri SUA 2024. Care sunt rezultatele după referendumurile locale pentru dreptul la avort, organizate în paralel cu prezidenţialele

O femeie înșelată și-a închis iubitul într-o valiză și l-a lăsat să moară. Ce a spus apoi când a fost acuzată de crimă

Partenerii noștri