Monolitul misterios a reapărut în Canada. Obiectul a fost descoperit în Toronto
Un monolit metalic, asemănător celui apărut în noiembrie în deşertul american Utah sau celor găsiţi în mai multe ţări europene, inclusiv în România, a fost descoperit pe malul unui râu al oraşului canadian Toronto, informează Agerpres.
Construcţia are o formă dreptunghiulară şi aproape patru metri înălţime. Misterioasa structură metalică a fost deja observată şi apoi a dispărut în alte regiuni canadiene în cursul lunii decembrie, în oraşele Vancouver şi Winnipeg.
La Toronto, mai multe persoane s-au grăbit să fotografieze straniul obiect şi au distribuit pozele pe reţelele de socializare. Într-una dintre aceste fotografii monolitul apare vandalizat cu graffitiuri făcute cu vopsea roşie.
Primul obiect de acest fel a fost observat în luna noiembrie în deşertul Utah de către echipajul unui elicopter.
„Bănuiesc că este vreun artist sau poate un mare fan al filmului «Odiseea Spaţial 2001»”, a spus atunci pilotul, referindu-se la scena din filmul regizat de Stanley Kubrick în 1968, când apare un monolit negru.
Ideea monolitului impozant, negru mat, creat de o misterioasă specie extraterestră apare în câteva scene-heie din filmul „Odiseea Spațială 2001”, bazat, la rândul său pe romanul cu același nume scris de Arthur C. Clarke.
Speculaţiile din domeniul SF au fost infirmate mai târziu după ce s-a aflat că structura a fost demontată de patru bărbaţi care au dus-o apoi spre o destinaţie necunoscută.
Apariţii similare au fost consemnate ulterior în mai multe locuri în lume, printre care o plajă a insulei britanice Wight, pe malul unui râu în Polonia, precum şi în România pe dealul Bâtca Doamnei din judeţul Neamţ, de unde a dispărut ulterior, fără să se ştie cine l-a luat.
Editor : M.L.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News