Live

Momentul emoționant în care o polițistă este îmbrățișată de fratele tânărului pe care l-a omorât

Data actualizării: Data publicării:

Cazul unei polițiste albe care a împușcat mortal un tânăr de culoare a stârnit multe controverse în SUA. După ce femeia a fost condamnată închisoare, fratele tânărului care a murit a îmbrățișat-o pe aceasta și i-a spus că o iartă. Momentul a emoționat-o și pe judecătoare.

Amber Guyger, o fostă polițistă din Dallas în vârstă de 31 de ani, a fost condamnată la 10 ani de închisoare, după ce, în urmă cu un an, a împușcat un tânăr de culoare dintr-o confuzie, potrivit CNN. Femeia spune că i s-a părut că tânărul încearca să intre pe ascuns în casa ei, lucru care s-a dovedit a fi greșit. Bărbatul intra de fapt în casa lui, care era imediat lângă casa femeii, ei fiind vecini. Acesta locuia acolo cu fratele lui mai mic.

Amber Guyger a fost apoi concediată din poliție și la un an de la incident a fost condamnată la 10 ani de închisoare. Ea poate cere eliberarea condiționată după 5 ani.

După ce juriul a anunțat pedeapsa femeii, Brandt Jean, fratele în vârstă de 18 ani al victimei, i-a cerul judecătorului, cu vocea tremurând, să-i permită să o îmbrățișeze pe inculpată. El a spus, printre lacrimi, că a iertat-o și că nu vrea să meargă la închisoare.

Momentul emoționant în care cei doi se îmbrățișează a stârnit reacții mixte în mediul online. În timp ce unii au spus că nu este adecvat, alți au aplaudat gestul de iertare al tânărului.

Mai multe persoane de culoare au protestat în Dallas, considerând că pedeapsa primită de femeie este prea mică.

Redactor: Cristina Tudor

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atacul armat din Franța: suspectul care s-a predat nu era cunoscut de poliție, iar motivele sale pentru cele cinci crime rămân neclare

Grav incident pe un aeroport american: un avion de pasageri a fost lovit de un glonț

Adolescentul care a înjunghiat mortal trei fetițe în Southport este acuzat şi de terorism. Ce au găsit anchetatorii în locuința sa

Justiție în Rusia: în așteptarea procesului, inculpații sunt îndemnați să plece la război, ca să scape de judecată și pedeapsă

Partenerii noștri