Live

Misterioasele „atacuri acustice” din Cuba. Cum se aude sunetul care a afectat cel puțin 26 de diplomați americani

Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Reprezentanţi american de rang înalt s-au dus în Cuba după două noi misterioase ”atacuri acustice” semnalate în iunie contra unor diplomaţi de la Ambasada Statelor Unite la Havana, a declarat o sursă oficială pentru AFP, citat de News.ro.

De la sfârşitul lui 2016, în total 26 de diplomaţi americani au manifestat simptome asemănătoare celor resimţite în urma unei comoţii sau unui uşor traumatism cerebral - dureri de cap, ameţeli, acufene, tulburări cognitive sau de vedere, pierderi de auz, cazuri de insomnie şi epuizare.

"Francisco Palmieri, secretar de Stat adjunct însărcinat cu Afaceri în emisfera occidentală, William Todd, secretar adjunct al Administraţiei, şi Michael Evanoff, secretar adjunct cu Securitatea Diplomatică, s-au dus la Havana pentru a vizita personalul Ambasadei în lumina unor noi atacuri contra unor diplomaţi americani la Ambasadă”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

”Vizita a fost o ocazie ca reprezentanţii noştri de rang înalt să înţeleagă mai bine provocările reprezentate de aceste atacuri şi impactul lor asupra operaţiunilor americane pe teren”, a adăugat el, fără să precizeze data şi durata vizitei pe insulă.

Aceşti demnitari au plecat de la Havana marţi după-amiaza, potrivit postului american CBS, care a dezvăluit primul, în august 2017, informaţii despre simptomele care-i afectau pe diplomaţi.

În opinia Washingtonului este vorba despre pierderi de auz, tulburări cognitive şi de somn care ar fi fost provocate de atacuri de origine necunoscută. Aceste incidente au fost catalogate drept ”atacuri acustice”.

La 28 iunie, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat american, Heather Nauert, anunţa că ”în urma unei evaluări medicale complete”, s-a conchis că alţi doi funcţionari prezentau efecte asupra sănătăţii similare celor semnalate de alţi 24 de membri ai comunităţii diplomatice americane la Havana.

Serviciile de informaţii şi experţi medicali americani anchetează de peste un an şi nu par săfie aproape de o identificare a cauzei.

Cuba a respins mereu orice implicare în aceste incidente.

”Noi putem să confirmăm că nu avem vreo ipoteză credibilă sau explicaţie ştiinţifică în măsură să justifice măsuri de retorsiune americane”, declara pe 10 iunie Ministerul cubanez de Externe.

Aceste ”atacuri„ au răcit şi mai mult relaţii deja glaciale între Washington şi Havana. Americanii le reproşează autprităţilor cubaneze că nu au garantat securitatea diplomaţilor lor. Statele Unite şi-au redus cu mai bine de jumătate prezenţa diplomatică în Cuba.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul președinte taiwanez îndeamnă SUA să acorde prioritate ajutorării Ucrainei în detrimentul țării sale: „Noi încă mai avem timp”

Donald Trump a anunțat ultima desemnare din guvernul său. Brooke Rollins, aleasă în postul de secretar pentru agricultură

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Un aliat al lui Donald Trump, declarație tranșantă despre Putin: „Ne înșelăm singuri dacă vom crede că putem negocia cu un tiran”

Partenerii noștri