Live

Miniştrii de Externe din G7 cer Rusiei să elibereze marinarii ucraineni

Data publicării:

Miniştrii de Externe din G7, grupul celor mai puternice şapte economii la nivel global, au cerut Rusiei să elibereze marinarii ucraineni, exprimându-şi susţinerea faţă de suveranitatea Ucrainei.

În comunicatul G7, din care fac parte Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, SUA şi Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, miniştrii de Externe îşi exprimă îngrijorarea cu privire la acţiunile Rusiei în Strâmtoarea Kerci: „Nu există nicio justificare pentru folosirea forţei militare din partea Rusiei”.

Miniştrii fac apel la calm şi la respectarea dreptului internaţional pentru a preveni alte escaladări.

„Cerem Rusiei să elibereze personalul reţinut şi navele şi să se abţină din a împiedica trecerile legale prin Strâmtoarea Kerci”, se arată în comunicat.

„Noi, G7, subliniem din nou că nu recunoaştem anexarea ilegală a Crimeei şi nu o vom face niciodată şi ne reafirmăm susţinerea de neclintit faţă de suveranitatea Ucrainei”, este precizat în comunicat.

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a acuzat, luni, Ucraina că foloseşte metode periculoase” în Strâmtoarea Kerci, la o zi după un incident armat fără precedent în urma căruia Marina rusă a capturat trei nave ucrainene.

Navele - două vedete blindate, Berdiansk şi Nikopol, şi remorcherul Iani Kapu - încercau să intre din Marea Neagră în Strâmtoarea Kerci, care desparte Crimeea de Rusia şi marchează accesul în Marea Azov. Din totalul de 23 de militari de la bord, şase au fost răniţi, dintre care doi grav, potrivit armatei ucrainene.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Putin interzice adopțiile de copii ruși în țările care permit tranziția de gen

Fostul comandant al armatei ucrainene: „Europa nu este pregătită pentru un război prelungit cu Rusia”

Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o momeală”

Un aliat al lui Donald Trump, declarație tranșantă despre Putin: „Ne înșelăm singuri dacă vom crede că putem negocia cu un tiran”

Partenerii noștri