Live

Miliardarul indian Ratan Tata a murit la vârsta de 86 de ani. A fost președintele Grupului Tata, cu venituri de 100 de miliarde anual

Data publicării:
Ratan Tata a murit la 86 de ani Foto Profimedia

Ratan Tata, fostul președinte al Tata Group, care a pus un conglomerat indian uriaș pe scena economică globală, cu o serie de achiziții de profil înalt, a murit la vârsta de 86 de ani, a anunțat Tata Group miercuri seară, potrivit Reuters.

Tata, care a condus conglomeratul indian timp de peste 20 de ani în calitate de președinte, a fost supus unor îngrijiri intensive într-un spital din Mumbai, au declarat pentru Reuters două surse care cunosc direct situația sa medicală. Tata Group este una dintre cele mai mari companii din India, cu venituri anuale de peste 100 de miliarde de dolari, scrie BBC News.

Născut la 28 decembrie 1937, în Mumbai, Ratan Tata a fost fiul lui Naval Tata și al lui Suni Tata, ambii părinți jucând roluri influente în formarea valorilor și a carierei sale. Ratan Tata și-a primit educația timpurie în Mumbai, înainte de a urma cursurile Școlii Bishop Cotton din Shimla. După ce a obținut o diplomă în arhitectură la Universitatea Cornell, din SUA, el s-a întors în India și, în 1962, a început să lucreze pentru grupul pe care străbunicul său îl fondase cu aproape un secol înainte. A lucrat în mai multe companii Tata, inclusiv Telco, în prezent Tata Motors Ltd, precum și Tata Steel Ltd, remarcându-se ulterior prin ștergerea pierderilor și creșterea cotei de piață a National Radio & Electronics Company, parte a grupului Tata.

În 1991, a preluat conducerea conglomeratului după ce unchiul său, J.R.D. Tata, a demisionat - trecerea ștafetei a avut loc chiar în momentul în care India s-a angajat în reforme radicale care i-au deschis economia către lume și au inaugurat o eră de creștere ridicată.

Într-una dintre primele sale măsuri, Ratan Tata a încercat să limiteze puterea unor conducători ai companiilor din grupul Tata, impunând vârsta de pensionare, promovând persoane mai tinere în funcții de conducere și sporind controlul asupra companiilor.

În 1996, a fondat firma de telecomunicații Tata Teleservices, iar în 2004 a făcut publică firma de IT Tata Consultancy Services, vaca de muls a grupului.

Însă, pentru a se dezvolta corespunzător, grupul a decis că trebuie să privească dincolo de țărmurile indiene. „A fost căutarea creșterii și schimbarea regulilor de bază pentru a spune că putem crește prin achiziții, ceea ce nu făcusem niciodată înainte”, a declarat el într-un interviu acordat Stanford Graduate School of Business în 2013.

Grupul a achiziționat firma britanică de ceai Tetley în 2000 pentru 432 de milioane de dolari și producătorul anglo-olandez de oțel Corus în 2007 pentru 13 miliarde de dolari, la momentul respectiv cea mai mare preluare a unei firme străine de către o companie indiană. Tata Motors a achiziționat apoi mărcile auto britanice de lux Jaguar și Land Rover de la Ford Motor Co, în 2008, pentru 2,3 miliarde de dolari.

Proiectele sale preferate la Tata Motors au inclus Indica - primul model de mașină proiectat și construit în India - precum și Nano, prezentată drept cea mai ieftină mașină din lume. El a contribuit la schițele inițiale pentru ambele modele.

Indica a fost un succes comercial. Cu toate acestea, Nano, cu un preț de doar 100.000 de rupii (aproximativ 1.200 de dolari) și punctul culminant al visului lui Ratan Tata de a produce o mașină accesibilă pentru masele de indieni, a fost afectat de problemele de siguranță inițiale și de marketingul defectuos. A fost abandonată la un deceniu după lansare.

Pilot autorizat care zbura ocazional cu avionul companiei, Ratan Tata nu s-a căsătorit niciodată și era cunoscut pentru comportamentul său liniștit, stilul de viață relativ modest și activitatea sa filantropică.

Aproximativ două treimi din capitalul social al Tata Sons, societatea holding a grupului, este deținut de trusturi filantropice.

Conducerea sa la Tata nu a fost lipsită de controverse - mai ales o dispută publică acerbă după ce compania l-a înlăturat pe Cyrus Mistry, un descendent al clanului miliardar Shapoorji Pallonji, din funcția de președinte al Tata Sons în 2016.
Grupul Tata a declarat că Mistry nu a reușit să redreseze afacerile cu performanțe slabe, în timp ce Mistry l-a acuzat pe Ratan Tata, care era președinte emerit al conglomeratului, de interferență și de crearea unui centru alternativ de putere în cadrul grupului.

După ce s-a retras din Grupul Tata, Ratan Tata a devenit cunoscut ca un investitor proeminent în startup-uri indiene, susținând o multitudine de companii, inclusiv firma de plăți digitale Paytm, Ola Electric, o unitate a firmei de transport Ola, și furnizorul de servicii pentru casă și frumusețe Urban Company.

Printre numeroasele sale distincții, a primit Padma Vibhushan, a doua cea mai înaltă distincție civilă din India, în 2008, pentru servicii excepționale și deosebite în comerț și industrie.

Editor : B.E.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

N-au stat la discuții și au suspendat-o pe viață, după apariția unui clip pe internet! Primele reacții și decizia luată

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Biletele la concertele Coldplay din India se vând și cu 11.000 de dolari pe piața neagră. Sute de mii de oameni, pe lista de așteptare

O femeie din India a cerut divorțul la doar 40 de zile de la nuntă pentru că soțul ei nu se spală suficient

India a confirmat primul său caz de infectare cu o tulpină mai letală a virusului care cauzează mpox

Ucraina pariază pe India pentru obținerea unui acord de pace cu Putin. De ce este premierul Modi cea mai bună speranță a lui Zelenski

Partenerii noștri