Live

Melanie C susține că a fost agresată sexual înaintea concertului de debut al trupei Spice Girls

Data publicării:
Trupa Spice Girls. Melanie Chisholm, Melanice C, (stânga jos). Sursa foto: Profimedia Images

Melanie Chisholm, cunoscută drept Melanie C sau Sporty Spice, fostă membră Spice Girls, susține că a fost agresată sexual înaintea concertului de debut al trupei britanice, informează The Guardian.

Invitată la podcastul How to fail pentru a-și promova memoriile ("Who I Am"), Melanie C a vorbit despre incident, care s-ar fi petrecut la un hotel din Istanbul. Ea a declarat că întâmplarea a făcut-o să se simtă "vulnerabilă" și "abuzată".

"Am ascuns imediat amintirea cu ce mi s-a întâmplat, pentru că trebuia să mă concentrez pe alte lucruri", i-a spus Melanie C gazdei podcastului Elizabeth Day, adăugând că săptămânile de pregătire și repetiți pe care le făcuse cu trupa înainte de eveniment au făcut-o să dorească să se concentreze asupra concertului, în locul atacului. "Totul mergea către exact ce îmi dorisem să fac dintotdeauna".

Melanie C de la Spice Girls la festivalul Glastonbury (2022). Sursa foto: Profimedia Images

"Nu am vrut să fac valuri, dar nici n-am avut timp să procesez incidentul", a mai spus Melanie C. Cântăreața a descris atacul drept "blând" în spectrul agresiunilor sexuale și a spus că inițial nu voia să-l menționeze în cartea sa, dar s-a decis să-l includă după ce și-a adus aminte de el într-un vis. "Cred că este foarte important pentru mine să spun ce s-a întâmplat și să conștientizez situația și s-o procesez".

"Lucruri groaznice se întâmplă mereu, iar această situație nu a fost la fel de rea pe cât putea să fie", a declarat Melanie C, adăugând că aflându-se "într-un mediu în care îți scoți hainele în prezența unui profesionist" i-a sporit ulterior confuzia în privința evenimentului. "M-am simțit vulnerabilă, m-am simțit rușinată".

În anii de după destrămarea trupei Spice Girls, Melanie Chisholm a vorbit despre greutățile cu care s-a confruntat când făcea parte din grup. În 2020 ea a declarat pentru The Guardian că "se lupta cu o tulburare alimentară și suferea de depresie" când trupa se afla în plină glorie.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Conor McGregor a fost găsit vinovat de agresiune sexuală. Este obligat să plătească victimei despăgubiri de peste 248.000 de euro

P. Diddy e acuzat de o nouă agresiune sexuală asupra unui bărbat de 39 de ani. „După ce a băut, a început să se simtă dezorientat”

Bărbat de 23 de ani, reținut la cinci luni după plângerea unei tinere care acuză ca a agresat-o sexual într-o stație de tramvai

Plângere pentru agresiune sexuală pe numele unui fost premier scoțian decedat luna trecută

Partenerii noștri