Live

Masacru într-o comunitate de mormoni din Mexic. Cel puțin trei femei și șase copii au fost asasinați

Data publicării:
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Cel puţin trei femei şi şase copii aparţinând unei comunităţi mormone americane stabilite în nordul Mexicului au fost asasinaţi într-o ambuscadă, a anunţat una din rudele victimelor, transmite marţi AFP.

Trupurile unei mame şi ale celor patru copii ai săi au fost găsite, ciuruite de gloanţe, la bordul unei camionete calcinate, cu care se îndreptaseră spre frontiera cu SUA, a declarat pentru presă unul din liderii comunităţii mormone, Julian Lebaron, activist anti-infracţionalitate şi văr al femeii asasinate, potrivit Agerpres.

'Le-au întins o ambuscadă, au deschis focul asupra camionetei şi au incendiat-o (...) Este un masacru', a declarat Julian Lebaron la postul Radio Formula.

Alte două vehicule, care îl însoţeau pe primul, au fost găsite câteva ore mai târziu, având la bord cadavrele a două femei şi doi copii.

Alţi cinci sau şase copii, dintre care unul rănit de glonţ, au reuşit să fugă şi s-au întors pe jos, iar o fetiţă este dată dispărută după ce a fugit în pădure să se ascundă, a mai spus Lebaron, afirmând că nu cunoaşte cine sunt autorii atacurilor şi nici motivele acestora.

La rândul său, procurorul din Chihuahua, César Augusto Peniche, a afirmat că numărul victimelor rămâne 'neclar'.

Atacul s-a produs la Rancho de la Mora, la limita dintre statele mexicane Chihuahua şi Sonora, în apropierea graniţei cu SUA, într-o zonă unde acţionează numeroşi traficanţi de droguri şi bandiţi de tot felul. Fratele lui Julian Lebaron, Benjamin Lebaron, care fondase o asociaţie de apărare împotriva criminalităţii, denumită SOS Chihuahua, a fost el însuşi asasinat în 2009.

Comunitatea respectivă este formată din descendenţi ai mormonilor fugiţi din Statele Unite în secolul al XIX-lea pentru a scăpa de reprimarea poligamiei practicate în cadrul religiei lor. Numeroşi mormoni din Mexic deţin cetăţenie atât mexicană, cât şi americană.

Editor web: Cristina Tudor

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mii de migranţi au format o caravană în Mexic pentru a ajunge în SUA înainte ca Trump să preia puterea

Victoria Kjær Theilvig din Danemarca a câștigat titlul Miss Univers 2024

Doi jurnaliști au fost împușcați mortal în Mexic în ultimele 24 de ore

Explozie la o oțelărie din Mexic: 12 muncitori au murit, iar o altă persoană este în stare gravă la spital

Partenerii noștri