Mărturia turistei care a asistat la moartea a 145 de balene: Nu o sa uit niciodată cum plângeau
Turista care a descoperit peste 140 de balene eșuate pe o mică insulă din Noua Zeelandă a descris momentul trist la care a asistat. „ A fost cea mai urâtă noapte din viața mea”, a spus fata.
Bloggărița de călătorii din SUA Liz Carlson, în vârstă de 30 de ani, se afla într-o excursie de cinci zile pe insula Stewart, cu un prieten, atunci când au asistat la scena tragică.
Aproape 150 de balene-pilot au eșuat pe plaja de pe insulă.
„A fost unul dintre momentele care te lasă cu gura căscată”, povestește Liz Carlson, pentru BBC.
„Am ajuns la plajă când soarele apunea și am observat ceva în neregulă la țărm. Când ne-am dat seama că sunt balene, ne-am oprit din ce făceam și am fugit acolo. Nimic nu ne-a putut pregăti pentru ceva atât de oribil”, povestește blogărița.
„Ne-am dat seama că nu putem face nimic. Erau prea mari. Cel mai rău a fost sentimentul de neputință. Balenele plângeau și si uitau unele la celelalte, iar noi nu puteam să le ajutăm”, își amintește Liz Carlton.
„Nu o sa uit niciodată cum plângeau, cum se uitau la mine, cum stăteam cu ele în apă, cum încercau cu disperare să înoate, dar greutatea lor doar le îngropa mai mult în nisip. Mi s-a rupt inima”, a scris tânăra pe Instagram.
„Poți să simți frica în ochii animalelor, atunci când se uită la tine. Te privesc și au ochi foarte umani”, spune tânăra.
A doua zi, toate balenele erau pe uscat deja din cauza refluxului, iar jumătate dintre ele erau moarte când mai mulți oameni au ajuns ca să le ofere ajutor. Celelalte au fost eutanasiate din cauza condițiilor precare în care se aflau.
Experții explică faptul că balenele-pilot sunt atât de sociale, astfel că atunci când una dintre balene se pierde și ajunge pe nisip, celelalte balene încearcă să vină în ajutorul ei.
Acesta a fost al patrulea incident de acest fel în Noua Zeelandă, în weekend, însă niciunul de o asemenea amploare. Potrivit sursei citate, autoritățile din Noua Zeelandă răspund la circa 85 de eșuări de balene pe an, majoritatea în cazul unui singur mamifer.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News