Live

La un pas de un dezastru ecologic și umanitar. Un superpetrolier abandonat în Marea Roșie ar putea exploda „în orice moment”

Data publicării:
„Nu vrem ca Marea Roșie să devină Marea Neagră, asta se va întâmpla”, a spus David Gressly, coordonatorul umanitar al ONU pentru Yemen. Captură foto: United Nations Development Programme

Un superpetrolier ancorat în apropiere de coasta de vest a Yemenului, care are la bord peste 1 milion de barili de petrol, ar putea „să se scufunde sau să explodeze în orice moment”, ceea ce ar provoca un dezastru ecologic și umanitar, a declarat un oficial ONU pentru Sky News.

Vasul FSO Safer a fost abandonat în 2015, în timp ce Yemenul se afunda tot mai mult într-un război civil, iar acum petrolierul a început să se dezmembreze. Coordonatorul umanitar al ONU pentru Yemen, David Gressly, a spus: „Nu vrem ca Marea Roșie să devină Marea Neagră, asta se va întâmpla.”

„Este un vas antic, un superpetrolier din 1976 și, de aceea, nu este doar vechi, ci și neîntreținut și ar putea să se scufunde sau să explodeze în orice moment”, a explicat Gressly.

Superpetrolierul FSO Safer a fost abandonat în 2015, pe vremea când Yemenul se afunda și mai mult în războiul civil care încă nu s-a încheiat. Foto: Profimedia Images

„Cei care cunosc vasul, inclusiv căpitanul care l-a comandat, îmi spun că este o certitudine”, a explicat Gressly. „Întrebarea nu este dacă, ci când, așa că este important să acționăm cât mai rapid sau va deversa la un moment dat un milion de barili de petrol în Marea Roșie.”

Potrivit unui studiu publicat recent de jurnalul științific Nature Sustainability, o deversare de petrol ar dura între două și trei săptămâni să se răspândească până pe coasta altor state cu ieșire la mare, precum Arabia Saudită, Eritrea și Djibouti.

O deversare de petrol ar lăsa milioane de oameni fără surse de hrană

În câteva zile de la deversare, porturile din Hudayah și Salif ar trebui închise, ceea ce va întrerupe abrupt ajutoarele alimentare de care depind aproape 6 milioane de oameni. Efectele ecologice ar fi profunde - recifurile de corali și pădurile de mangrove din regiunile de coastă ar fi afectate sau chiar complet distruse.

O deversare de petrol necontrolată ar putea distruge toate rezervele de pește din zona yemenită a Mării Roșii, ceea ce ar da peste cap milioane de oameni din comunitățile de coastă care își procură hrana și își câștigă existența din pescuit.

Dacă superpetrolierul se scufundă sau explodează, deversarea petrolului va lăsa milioane de oameni fără surse de hrană. Captură foto: Twitter / @FSO_Safer

În ciuda faptului că ar costa 20 de miliarde de dolari pentru curățarea zonei afectate după deversarea petrolului, ONU mai are nevoie de 34 de milioane de dolari ca să înceapă operațiunile de salvare a vasului și de prevenire a dezastrului ecologic.

Guvernele din SUA, Marea Britanie, Germania și Olanda au contribuit alături de alți donatori privați la fondul comun, dar nu este de ajuns. „Știu că dacă ar fi o deversare de petrol, ar fi zeci de milioane de dolari care ar fi donați pentru a gestiona deversarea, dar nimeni nu pare să aibă bugetul [necesar] pentru evitarea catastrofei”, a mai spus Gressly.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Armata americană și-a doborât din greșeală un avion de vânătoare, deasupra Mării Roșii. Cei doi piloți, nevoiți să se catapulteze

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

„Dezastru ecologic”. Putin spune că 40% din țițeiul transporat de petrolierele scufundate în zona Krasnodar s-a vărsat în Marea Neagră

Un petrolier rusesc s-a rupt în două în timpul unei furtuni în Marea Neagră. „A avut loc o deversare de produse petroliere”

Partenerii noștri