Live

Japonezii și primul preot robot budist din istorie. Cum va fi afectată religia de noua invenție

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Japonezii au creat primul preot robot care predică budismul într-un templu budist vechi de 400 de ani. Robotul, cu o înălțime de 1,95 metri, a fost botezat Mindar, este realizat după chipul și asemănarea zeiței budiste a milosteniei și e văzut drept o revoluție a felului în care oamenii se raportează la credință și religie, informează CNN.

Decizia „instalării” unui robot într-un templu budist rămâne una controversată, în condițiile în care există deja voci critice în Japonia care consideră inițiativa un „sacrilegiu” și care îl compară pe Mindar, preotul-android, cu „monstrul lui Frankenstein”.

Cu toate acestea, preoții budiști umani din templul Kodaiji, unde androidul a fost detașat, spun că se înțeleg bine cu acesta și că inițiativa este una de-a dreptul revoluționară pentru budismul, fondat de Siddhartha Gautama cu peste 2 500 de ani în urmă.

„Marea diferență dintre un preot uman și un preot robot este că noi, oamenii, vom muri”, a spus un preot budist. „Mindar poate interacționa cu o mulțime de persoane și poate stoca enorm de multă informație. „Va evolua la infinit”.

„Budismul nu e despre credința în Dumnezeu, ci despre a urma calea lui Buddha. Nu contează dacă el e reprezentat de o mașinărie, o bucată de metal sau un copac”, a precizat preotul. 

Preotul android este programat să țină predici de 25 de minute și e capabil să își miște trunchiul, brațele și capul.

Editor web: Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Încercarea primei companii nipone de lansa sateliți în spațiu s-a soldat cu un imens eșec. Cât a durat zborul rachetei Kairos

O vâltoare veche din Maramureș a fost salvată cu o tehnică japoneză. Meșterii, impresionați de „mașina de spălat” a naturii

Program scurt sau săptămâna de lucru de patru zile la Tokyo, pentru a crește natalitatea și timpul petrecut în familie

Sake, „darul divin” al Japoniei, a fost inclus de UNESCO în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanității

Partenerii noștri