Israelul va închide sinagogile, după ce aproape un sfert dintre persoanele infectate în ţară au contractat boala în lăcaşuri de cult
Israelul intenţionează să închidă sinagogile în cadrul măsurilor stricte luate de autorităţi în lupta împotriva răspândirii coronavirusului, a informat miercuri presa israeliană, relatează dpa şi EFE, citate de Agerpres.
Analiza epidemiologică a aproape jumătate dintre cei infectaţi în Israel (2.030 în prezent, 5 decese) arată că 29% au fost infectaţi cu coronavirus în lăcaşuri de cult şi în şcolile religioase iudaice, unde credincioşii menţin un contact strâns, relatează ziarul Yediot Aharonot, notează EFE.
După sinagogi (24%), cel mai important loc de contagiune au fost hotelurile (15%), urmate de restaurante (12%), magazine alimentare (7%), alte magazine (7%), şcoli talmudice (5%), clinici (5%) şi şcoli (3%).
Discotecile şi centrele comerciale, cu 2% dintre îmbolnăviri, par să fie locurile în care au fost înregistrate cele mai puţine cazuri de contagiune, potrivit raportului Centrului de Informaţii pentru Lupta împotriva Coronavirusului.
Rabinul şef al Israelului a cerut ca milioane de evrei să participe la o rugăciune colectivă - fiecare persoană separat, de acasă - miercuri pentru oprirea pandemiei de coronavirus.
Potrivit informaţiilor apărute în presă, mai mulţi rabini ortodocşi influenţi au dat permisiunea ca persoanele să utilizeze tehnologia videoconferinţei în timpul Paştelui Evreiesc pentru a vorbi cu rudele lor.
Utilizarea dispozitivelor electronice şi a electricităţii este interzisă în timpul Sabatului.
Editor web: Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News