Internetul începe să fie restabilit în Iran, după 5 zile de blocaj
Autoritățile din Iran au început joi să relaxeze restricțiile asupra accesului la internet impuse în urmă cu cinci zile cetățenilor pentru a combate mișcarea de protest ca reacție la creșterea tarifului pentru carburanți, transmite Mediafax citând postul Al Jazeera.
Măsura adoptată de Consiliul Național pentru Securitate de la Teheran, menită să contracareze amplificarea manifestațiilor publice, a blocat accesul la internet în întreg statul iranian pentru cinci zile consecutive.
Conform agenției locale de știri Fars, „internetul este restabilit gradual în țară”, fiind reactivat în anumite zone. Conform unui specialist local în cibernetică, accesul pe întreg teritoriul iranian ar putea fi recuperat în două săptămâni.
Elita foțelor de securitate din Iran, Garda Revoluționară, a transmis joi revenirea calmului în țară, ca urmare a încetării mișcărilor de protest.
Președintele Iranului, Hassan Rouhani, a informat miercuri că protestele au fost reprimate, într-un demers ce reprezintă o victorie asupra inamicilor străini, în contextul demonstrațiilor declanșate, în urmă cu o săptămână, de creșterea tarifului pentru carburanți.
Cel puţin 106 protestatari au fost ucişi în cursul demonstraţiilor din Iran, a anunțat organizaţia pentru drepturile omului Amnesty International, zilele trecute.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News