„Întâmplarea fericită” care a dus la un grad de eficacitate de 90% a vaccinului anti-COVID de la Oxford
Vaccinul dezvoltat de Universitatea Oxford și AstraZeneca a atins un grad de eficacitate de 90% în timpul testelor clinice datorită unei întâmplări fericite: o eroare de dozaj la unii dintre participanți, relatează The Guardian.
Cercetătorii au aununțat luni că vaccinul Oxford a avut o eficacitate globală de 70%, dar ar putea fi eficient în proporție de 90% atunci când este administrat cu o jumătate de doză inițial, urmată de o doză completă o lună mai târziu.
„Motivul pentru care am avut o jumătate de doză este o întâmplare fericită”, a spus Mene Pangalos, vicepreședinte executiv pentru cercetare și dezvoltare la AstraZeneca.
Când cercetătorii universitari au distribuit vaccinul la sfârșitul lunii aprilie, la începutul parteneriatului Oxford și AstraZeneca, au observat că efectele secundare așteptate, cum ar fi oboseala, durerile de cap sau durerile de braț, au fost mai ușoare decât se așteptau.
„Așa că ne-am întors și am verificat și am aflat că au subevaluat doza de vaccin la jumătate”, a spus Pangalos.
În loc să reia studiul de la capăt, cercetătorii au decis să continue cu jumătatea dozei și să administreze doza completă de rapel la data programată.
Aproximativ 3.000 de persoane au primit jumătate din doză și apoi o doză completă, patru săptămâni mai târziu, datele arătând că 90% dintre participanțiau fost protejați de infecția cu COVID-19. În grupul mai mare, cărora li s-au administrat două doze complete, tot la patru săptămâni distanță, eficacitatea a fost de 62%.
Oamenii de știință spun că încă nu pot explica pe deplin de ce jumătatea de doză oferă o protecție mai bună, dar că este posibil ca acest lucru să stimuleze mai bine sistemul imunitar.
„S-ar putea ca administrarea unei cantități mici de vaccin la început, urmată de o cantitate mai mare, să fie o modalitate mai bună de a pune sistemul imunitar în acțiune, oferind cel mai puternic și cel mai eficient răspuns imun”, spune profesoara Sarah Gilbert de la Universitatea Oxford, care a condus cercetarea.
„Ceea ce nu știm în acest moment este dacă această diferență este legată de calitatea sau cantitatea răspunsului imun. Și asta vom analiza în următoarele săptămâni”, a spus profesorul Andrew Pollard, directorul Oxford Vaccine Group
Vaccinul trebuie aprobat de Agenția de reglementare a medicamentelor și produselor medicale, dar ar putea fi pus la dispoziție în săptămânile următoare, dacă va primi aprobarea.
Editor : Monica Bonea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News