Live

India va organiza un examen naţional despre "ştiinţa vacii"

Data actualizării: Data publicării:
Sursa foto: Getty Images

India va organiza luna viitoare, în premieră, un examen online voluntar la nivel naţional având ca temă "ştiinţa vacii", un demers menit să promoveze şi să protejeze animalul considerat sacru de majoritatea hindusă din ţară, relatează vineri DPA.

Programa anunţată pentru examen a declanşat însă o serie de controverse, unele relatări din media atrăgând atenţia asupra unor pasaje care conţin afirmaţii fără caracter ştiinţific, precum cea conform căreia laptele de vacă ar conţine urme de aur, sau că seismele se produc din cauza sacrificării vacilor, scrie Agerpres.

Examenul din data de 25 februarie se va adresa copiilor, adulţilor şi cetăţenilor străini şi urmează să fie organizat anual, după cum a precizat Rashtriya Kamdhenu Aayog (RKA), comisia naţională pentru bunăstarea vacilor, înfiinţată de guvernul naţionalist hindus aflat la putere.

Examenul cu durata de o oră va conţine întrebări cu răspunsuri multiple şi va fi disponibil în douăsprezece limbi regionale, pe lângă hindusă şi engleză, a declarat pentru DPA purtătorul de cuvânt al comisiei, Pureesh Kumar.

Potrivit The Hindu, participarea la examen este gratuită.

Examenul are ca scop "creşterea nivelului de conştientizare în masă cu privire la vacile domestice, trezirea curiozităţii indienilor cu privire la vaci şi o mai mare conştientizare privind potenţialul neexplorat şi oportunităţile de afaceri pe care le poate oferi o vacă, chiar şi după ce încetează să mai dea lapte".

Candidaţii la examen cu cele mai bune rezultate urmează să primească certificate şi premii, notează DPA şi The Hindu.

"Oamenii, în special generaţia tânără, nu sunt conştienţi de adevărata valoare economică şi ştiinţifică şi de semnificaţia Mamei Vacă", a declarat directorul comisiei, Vallabhbhai Kathiria.

După ce programa a atras critici, comisia a eliminat materialul problematic de pe site-ul său.

"Media au relatat despre unele secţiuni controversate, inclusiv despre cutremure din cauza sacrificării vacilor, aşa că am iniţiat o revizuire. Vom publica materialul, precum şi cărţile recomandate pe site în următoarele zile, pentru a-i ajuta pe candidaţi să se pregătească pentru examen", a precizat un reprezentant al comisiei.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum arată viața în cel mai poluat oraș din lume: „Parcă ar fi chili în ochii mei”

Putin plănuiește prima vizită în India de la declanșarea războiului. Aceasta nu este membră a Curții Penale Internaționale

India a testat cu succes o rachetă hipersonică cu rază lungă de acțiune și se alătură marilor puteri care au această tehnologie

10 nou-născuţi au murit într-un incendiu într-un spital din India. Alți 16 sunt în stare critică

Partenerii noștri