Live

Video&Foto Incendiile din Grecia se văd din Spațiu. Iar pagubele sunt imense

Data publicării:
Incendiile din apropierea Atenei. Captură video Eumetsat

Incendii violente care au izbucnit în Grecia duminică, ducând la evacuarea orașului Marathon, se apropiau luni de Atena, iar locuitorii din zonele de la periferie au fost nevoiți să-și părăsească locuințele. Incendiile sunt atât de violente, încât sunt vizibile din Spațiu. Imaginile din satelit realizate de Eumetsat, agenția europeană de sateliți meteorologici, arată că incendiile din Grecia sunt vizibile din Spațiu, semn al amplorii lor, scrie BFM TV.

"Incendii majore de pădure s-au declanșat la nord de Atena, așa cum au fost surprinse de satelitul nostru MTG-I1 ieri 11/08 (duminică 11 august, n.r.). Puncte fierbinți și nori groși de fum au fost vizibile din Spațiu între 11:00 și 17:30 UTC (între 13:00 și 19:30 ora Parisului, n.r.)", precizează agenția europeană într-o postare pe rețeaua de socializare X.

Videoclipul scurt care însoțește postarea arată flăcările din regiunea Atenei, și care se detașează clar de restul țării. Un fum gros se ridică apoi deasupra capitalei elene. La sfârșitul secvenței, putem vedea incendiile vizibile în mijlocul nopții, când este întuneric beznă.

"Forțele de protecție civilă au luptat toată noaptea și, în ciuda eforturilor supraomenești, incendiul continuă să se extindă foarte rapid", a explicat Vassilis Vathrakogiannis, purtătorul de cuvânt al pompierilor, în cadrul unei conferințe de presă luni.

Luni, autoritățile de protecție civilă din Grecia au ordonat evacuarea mai multor comunități din suburbiile din nord-estul Atenei, după evacuarea duminică a orașului istoric Marathon și a mai multor sate din jur.

Grecia a cerut ajutorul UE

"Mecanismul de protecție civilă al UE a fost activat la solicitarea autorităților elene," a declarat purtătorul de cuvânt al UE, Balazs Ujvari, într-un comunicat, precizând că Italia, Franța, Cehia și România vor trimite întăriri.

Intervenția pompierilor români în Grecia. Foto- DSU

Primarul oraşului grecesc Marathon, Stergios Tsirkas, a declarat luni că oraşul este înconjurat de flăcări de la incendiile de pădure şi se confruntă cu o catastrofă.

Cel puţin 7.000 de persoane au fost strămutate din oraş, situat la nord-est de capitala Atena, pe măsură ce incendiul se extinde dinspre capitala elenă.

"Ne doare, pentru că noi am crescut în aceste păduri. Simţim tristeţe şi furie", a spus o rezidentă din Marathon. "Toată zona asta care arde aici era o livadă de măslini, era o zonă agricolă. Toţi locuitorii de aici cultivă măsline şi viţă de vie, şi toate sunt acum distruse", a spus un alt localnic, informează BBC.

Un elicopter Super Puma este așteptat marți din Franța, o aeronavă Canadair din Italia și 75 de pompieri împreună cu 25 de vehicule din Cehia. Se așteaptă și asistență din partea Spaniei și Turciei.

Zonă afectată de incendii în Grecia

Pompierii români, în acțiune

Autorităţile de la Bucureşti au informat că pompierii români aflaţi în Grecia acţionează pentru stingerea acestui incendiu de vegetaţie uscată şi pădure, în apropierea localităţii Varnava, situată în prefectura Attica. 

Incendii devastatoare în Grecia. Foto- DSU

„La acest eveniment intervin toate mijloacele tehnice alocate acestei misiuni: trei maşini de stingere incendii de pădure, o maşină de stingere de mare capacitate (10.000 l apă), precum şi o cisternă de 30.000 litri”, precizează un comunicat DSU. Misiunea este îngreunată de terenul accidentat, ceea ce face dificilă mobilitatea echipelor de pompieri. De asemenea, temperaturile ridicate şi umiditatea scăzută favorizează extinderea acestor tipuri de incendii. În perioadele de secetă, această vegetaţie arde rapid, facilitând răspândirea focului.

Editor : Marina Constantinoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grevă generală și proteste în Grecia. „Când vin facturile de electricitate avem atacuri de cord”

Fostul premier grec Antonis Samaras, exclus din partidul conservator aflat la putere. Care sunt motivele

Cum arată naveta spațială pe care chinezii o vor folosi pentru aprovizionarea stației lor de pe orbita Terrei

Imagini cu pregătirea unei rachete nucleare R-30 Bulava de către ruși au fost realizate din satelit

Partenerii noștri