Live

În plină pandemie de coronavirus, două țări se confruntă și cu invazia lăcustelor

Data publicării:
Invazie de lăcuste Foto: Profimedia

O invazie de lăcuste de deșert a lovit regiuni din India și Pakistan, în condițiile în care cele două țări luptă și cu pandemia de coronavirus, relatează BBC.

Roiuri mari și agresive de lăcuste e care devorează culturile au invadat mai mult de două duzini de districte care reprezintă peste 50.000 de hectare de zone deșertice din vestul Indiei. Rajasthan, Madhya Pradesh și Gujarat sunt cele mai afectate state.

În Pakistanul vecin, autoritățile au declarat situație de urgență la nivel național încă din februarie, spunând că invazia este cea mai gravă din ultimele două decenii. Roiurile au distrus culturile, ceea ce a dus la creșterea prețului alimentelor.

Deși relațiile dintre cele două țări sunt înghețate de ani întregi, India și Pakistanul au început să colaboreze pentru a combate invazia lăcustelor. Din aprilie și până acum au avut loc nouă întâlniri pe Skype între cele două părți, la care s-au alăturat și oficiali de protecție a plantelor din Afganistan și Iran.

Ne confruntăm cu cea mai mare invazie în aproape trei decenii. Roiurile sunt foarte mari și au migrat peste de graniță după ce s-au reprodus cu o lună mai devreme decât ne așteptam”, a spus, KL Gurjar, directorul adjunct al Organizației de Avertizare împotriva Lăcustelor din India.

Fiecare din aceste roiuri de aproximativun kilometru pătrat conține până la 40 de milioane de insecte.

Suntem norocoși că nu există nicio cultură pe câmpuri acum. Dar lăcustele mănâncă toată vegetația verde, frunze, flori, fructe, semințe și plante", a spus Gurjar. Un roi de lăcuste poate mânca la fel de mult cât mănâncă într-o zi aproximativ 35.000 de oameni.

Pandemia de coronavirus este o provocare în plus pentru cei circa 100 de muncitori care luptă împotriva lăcustelor cu pulverizatoare, pesticide și drone.

Ei stau pe timpul zilei în sate, unde primesc mâncare de la localnici, și ies noaptea pentru a vâna insectele purtând măști  și costume de protecție.

Au migrat aici după ce s-au reprodus dincolo de graniță. Este un atac sever", spune Om Prakash, ofițer de protecție a plantelor, care lucrează în statul Rajasthan.

Dacă nu sunt controlate, lăcustele de deșert pot distruge recoltele și pot provoca foamete. Aproximativ 45 de milioane de kilometri pătrați din 90 de țări sunt amenințați de invazia lăcustelor, potrivit Organizației pentru Alimente și Agricultură a ONU.

Editor web: Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

India a lansat la apă o fregată multirol construită în Rusia. „Este o mândră mărturie a puterii maritime în creștere”

Analiză Bloomberg: India schimbă strategia și renunță la armele rusești în favoarea celor americane

Pescarul de oameni: Un bărbat din India a ajuns să fie venerat de localnici după ce a salvat sute de oameni de la înec

Partenerii noștri