Video În locuința unui înalt oficial din China, acuzat de corupție, a fost descoperită o avere colosală
Poliția chineză a descoperit o avere ascunsă în subsolul unui fost oficial al Partidului Comunist din China. Percheziția a fost ordonată de Comisia Națională de Supraveghere - autoritatea anti-corupție din China.
Potrivit Daily Mail, care citează presa locală, în casa lui Zhang Qi, fost oficial chinez și primar al orașului Danzhou, au fost descoperite 13 tone de aur sub formă de lingouri, care valorează peste 600 de milioane de euro. Autoritățile au mai confiscat sume mari de valută, totalizând 268 de miliarde de yuan sau 34 de miliarde de euro. Banii ar fi fost obținuți din mită. Aceste sume l-ar fi făcut pe Zhang, neoficial, cel mai bogat om din China.
某个人民的仆人落马了!儋州市原市长,三亚市原市委书记,海口市原市委书记张琦(安徽人,中共党员现年57岁)九月六日落马。其住宅内起获黄砖金条金砖数量惊人,现金13.5吨。另查获帐面来路不明资金2680亿,多套千余平方的豪宅……。又一次刷新了记录,令吾辈叹为观止,贫穷再一次限制了我们的想象力! pic.twitter.com/6hcgKsaFwE
— 猪血旗下 (@h1300062810) 24 septembrie 2019
Zhang Qi deține numeroase locuințe de lux, a căror suprafețe totalizează mii de metri pătrați. A fost un înalt oficial al Partidului Comunist în Haikou, capitala provincia Hainan, dar și membru al Comitetului provinciei Hainan. Acesta și-a pierdut toate funcțiile printr-o decizie a Comisiei de Disciplină a Comitetului Central al Partidului Comunist.
Clipul video postat pe Twitter arată lingourile de aur într-o cameră care ar fi situată în reședința luxoasă a lui Zhang.
Într-un comunicat din 6 septembrie, autoritățile anti-corupție din China anunțau că Zhang Qi este suspect că ar fi încălcat legea și este investigat.
De la numirea sa, în 2013, președintele chinez Xi Jinping a transformat lupta anti-corupție într-o prioritate. Peste 250 de înalți deminitari au fost acuzați de corupție în ultimii ani.
Editor web: Vlad Mironescu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News