Live

Greșeală de scriere, descoperită pe bancnotele de 50 de dolari din Australia

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Reserve Bank of Australia

Cea mai recentă bancnotă de 50 de dolari australieni, emisă anul trecut, are o greșeală de scriere, într-un text inscripționat foarte mic.

Banca de Rezervă a Australiei a scris greșit cuvântul „responsabilitate”, în engleză. Mai exact, în loc de „responsibility”, a scris „responsibilty”, ultimul „i” lipsind din cuvânt, potrivit BBC.

Reprezentanții băncii au recunoscut că au greșit și au anunțat că vor repara greșeala în următoarele bancnote care vor fi printate.

Pentru moment însă, în jur de 46 de milioane de bancnote cu greșeală sunt puse în circulație în țară. Ele au fost emise la sfârșitul anului trecut, iar greșeala a fost observată de cineva abia după aproape șase luni.

Pe bancnotă apare Edith Cowan, prima femeie membră în Palrlamentul australian. Haina femeii este formată însă din multe rânduri în care este notat un citat al oficialului, din timpul primului său discurs în parlament.

FOTO: Instagram

Este o mare responsabilitate să fiu singura femeie de aici și vreau să scot în evidență necesitatea ca alte femei să ajungă aici”, este citatul printat, microscopic, în mod repetat, pe bancnotă.

De fiecare dată cuvântul „responsabilitate” este scris greșit.

Cu toate astea, bancnota nu își pierde valoarea și poate fi folosită, inclusiv pentru schimburi valutare.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Doi părinți din Australia au pretins că fiul lor are cancer pentru a primi donații. I-au ras sprâncenele și l-au pus în scaun cu rotile

Australia vrea să forțeze în continuare marile platforme digitale să plătească pentru afișarea știrilor

O maşină a fost incendiată în Australia şi mai multe clădiri au fost pictate cu graffiti anti-Israel

Grav incident de biosecuritate: sute de mostre de virusuri periculoase au dispărut dintr-un laborator de cercetare

Partenerii noștri